York

Salt la: navigare, căutare

Cuprins

Redactor de pagină: Lorena Laieş

Ghid turistic York - generalităţi

York.jpg
York este un oraş situat în nordul Angliei, la confluenţa râurilor Ouse şi Foss. Încă din timpurile ocupaţiei Imperiului Roman, când Londra nu era decât un sat aşezat pe malul fluviului Tamisa, York era un oraş fortificat cunoscut sub numele Eboracum, cu toate privilegiile statutului de capitala a provinciei romane Britania Inferior. A supravieţuit sub conducerea regilor anglo-saxoni, a invadatorilor vikingi, fiind cetate de scaun Yorvik. Astăzi, grija faţă de păstrarea trecutului caracterizează spiritul zonei.

Cu o populaţie care depăşeşte puţin 100,000, nu este nici pe departe cel mai mare oraş al comitatului Yorkshire, însă este recunoscut drept centru modern şi de atracţie turistică pentru una din zonele cu un mare potenţial turistic în Marea Britanie. Datorită faptului că York deţine multe scoli şi universităţi de prestigiu, o mare parte din populaţie o constituie studenţii.

De la gară în centru

Centrul oraşului este uşor de străbătut pe jos în 20 minute. Centrul este la distanta de 10 min de mers pe jos de la gară. Pentru a ajunge în centrul istoric al oraşului, mergeţi pe o străduţă care vă va duce pe Station Road, apoi cotiţi dreapta pentru a ajunge la podul Lendal, care marchează centrul din York. Purtaţi, însă, încălţări rezistente şi confortabile, deoarece străzile din York nu au fost gândite pentru tocurile-cui: unele sunt destul de înguste sau au denivelări. O posibilă alternativă la mersul pe jos este autobuzul. Aşadar, pentru a vă scuti picioarele de la mers puteţi folosi autobuzul nr. 12.

Telefoane utile

• Poliţia, pompierii şi ambulanţa (emergency): 999
• North Yorkshire Police: 0845 6060247
• Violenţă domestică, linia naţională de urgenţă: 0808 2000 247
• Samaritans (organizaţie de caritate care oferă sprijin persoanelor depresive cu risc suicidal): 08457 909090
• Scurgeri de gaze: 0800 111999
• Yorkshire Water (autoritatea apelor): 08451 242424
• Noise Patrol (reclamaţii privitoare la zgomot) - vineri şi sâmbătă noaptea între 9pm - 3am: 01904 551555
• Environment Protection Unit (protecţia mediului) - de luni până vineri 08:30-17:00: 01904 551555
• Consiliul Local al oraşului York: (01904)551550

Ce să vizitezi în York - obiective turistice

Astazi, centrul orasului încă păstrează planul şi arhitectura străzilor realizate în Antichitate, iar săpăturile arheologilor au dezvăliut rămăşiţele zidurilor construite de către legiunile romane.

Zidurile fortificate

Dacă vă aflaţi printre amatorii de relicve istorice şi aveţi timp la dispoziţie să le cercetaţi, plăcuţele de pe zidurile oraşului York vă invită la o plimbare într-un muzeu în aer liber. Ele înconjoară orasul, iar porţile marchează multiplele întrări care conduc spre inima fostei Cetăţi medievale. Zidurile sunt mândria locuitorilor, fiind unice în Marea Britanie, în condiţiile în care din constructie s-au păstrat aceste porţi de acces, devenite astăzi excelente locuri de popas. Cu siguranţă le veţi găsi la înălţime, însă iarna este posibil să nu fie deschise vizitatorilor din cauza îngheţului care le face alunecoase.

Catedrala gotică York Minster

Mândria oraşului este York Minster, sau St Peter, catedrala gotică, unică în Europa pentru istoria şi arhitectura sa. Nu vă veţi rătăci pe străzile înguste şi întortocheate dacă vă orientaţi după turnul înalt al acesteia, vizibil din orice parte a oraşului.

Porţile se deschid la prima slujbă de dimineaţă şi se inchid la 6.30 PM. Pentru vizite în scopuri turistice se percep următoarele tarife:

- intrarea în biserică, inclusiv vizitarea criptei: 9 lire/adult, iar copiii sub 16 ani sunt admişi gratis

- vizitarea turnului: 5.50 lire/adult, respectiv 3.50 lire/copii 8-16 ani. Copiii sub 8 ani nu pot urca în turn.
Dacă tot sunteţi aici, este păcat să nu urcaţi şi în turn. După ce aţi parcurs cele 175 de trepte, cu siguranţă veţi dori să imortalizaţi această vizită la York Minster. Membrii personalului nu au nimic împotrivă, totuşi nu e permis cu aparate foto sau video în criptă. Ghidul va fi mai mult decât bucuros să vă istorisească lucruri despre istoria şi caracteristicile vitraliilor din biserică, unicat în Marea Britanie şi în întrega lume.

Puteţi însă alege o metodă mai neortodoxa ca să vizitaţi, cu condiţia să mergeţi la slujbă. La încheierea serviciului religios, zăboviţi încă puţin pentru a admira şi a explora interiorul. Este o metodă destul de ieftină, folosită de unii turişti.

Castle Museum

Iniţial o închisoare pentru datonici, astăzi adăposteşte Folk Museum of Yorkshire Life. Punctul de maximă atracţie îl constituie strada reconstruită în stilul epocii secolului XVIII şi chiar şi o trăsură trasă de cal. De-o parte şi de cealaltă a unei străduţe pietruite stau aliniate magazine cu produse de artizanat, printre care se comercializează şi faimoasele dulciuri Terry, pe care le cumpărau copii din perioada eduardiana. În interior se găsesc camere aranjate după diverse stiluri si epoci. În apropiere se află închisoarea pentru datornici, cu o celulă, o stradă în stil eduardian, multe obiecte de artizanat şi ateliere aparţinând epocii trecute, jucării şi expoziţii de arme. Atenţie la orele de închidere, 17; dureaza în jur de două ore pentru a vedea tot ce are de oferit.

Yorkshire Museum

Aici puteţi să vă faceţi o idee despre felul cum arăta oraşul York în vremea când făcea parte din colonia romană Britannia. Sunt expuse statui, altare, până şi un cap mumificat cu părul unei femei romane. De asemenea, fiţi cu ochii pe Anglo-Saxon Ormside-Bowl care conţine obiecte suflate cu argint în formă de animale şi păsări.

National Railway Museum

Acest muzeu reprezintă un punct de interes în egală măsură pentru localnici şi turişti, şi se mândreşte cu cea mai mare colecţie de locomotive cu aburi din Europa, din vremea invenţiilor lui Stephenson, până la actualele Eurostar. E un mod plăcut de petrecere a timpului liber în special pentru familie cu copii. Aceştia se pot distra urcând scările până la locul unde stă mecanicul şi să privească în interiorul apartamentelor personale din trenul reginei Victoria. Toate tipurile de trenuri construite din 1822 se găsesc aici. De asemenea sunt galerii unde sunt expuse lămpi, uniforme, până la postere şi tablouri cu picturi. Vizita la muzeul de locomotive vă dezvăluie o mulţime de lucruri de făcut şi de cunoscut, iar intrarea este liberă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Câteva sandvişuri pregătite de acasă vă poate scuti buzunarul, mai ales că preţurile la cafeneaua de acolo sunt mari

 Castle Howard

Castle Howard este o casă străveche, un fel de muzeu, însă nu tocmai, datorită faptului că este locuită în anumite perioade ale anului, de sărbători. Aflată la o distanţă de 15 mile în afara oraşului, este deschisă publicului spre a fi vizitată, cu bilet de intrare, în diferite anotimpuri. De fiecare dată se găseşte un aer şi o atmosferă de sărbătoare deosebite, amintind de reşedinţele nobiliare ale personajelor din cartea lui Jane Austen, Mândrie şi prejudecată. Marea majoritate a publicului aleg să îşi petreacă timpul campând în grădinile care înconjoară clădirea, plătind mai ieftin biletul de intrare în grădină, şi se pot distra la fel de bine admirând împrejurimile, şi păunii domestici care le împodobesc. În cazul în care doriţi să luaţi cina la restaurantul de acolo, trebuie să vă pregătiţi pentru o experienţă de neuitat, mai ales dacă alegeţi sărbătorile din preajma Crăciunului.

Parcul naţional North Yorkshire Moors

Câmpia York, unde este aşezat oraşul, e adăpostită de dealurile North Yorkshire Moors, motiv pentru care aşezarea a fost în trecut victimă a numeroase inundaţii. Astăzi, întinderea de dealuri este constituită într-un parc naţional de 600 mile pătrate, de o deosebită frumuseţe şi de mare interes, fiind protejată de un Act al Parlamentului împotriva tendinţelor dezvoltatorilor imobiliari, fiind făcut accesibil publicului. Este un platou înalt, de o măreţie sumbră, pe care nu creşte decât ferigă, iarbă neagră şi afine, şi brăzdat de vâlcele sau văi, şi ele fiecare la rândul lor străbătute de un pârâu. Toate aceste văi au fost modelate de acţiunea gheţarilor în epoca Glaciaţiunii.

Rute pietonale

E bine de ştiut că accesul cu maşina pe străzile din oraş este închis. Sute de pietoni navetează zilnic pe străzile din York. În cazul în care folosiţi bicicleta, asiguraţi-vă împotriva hoţilor, legând-o cu o coardă specială pentru biciclete.

Stonegate,  cunoscută, printre altele, pentru figura unui drăcuşor roşu de la capătul străzii, este una dintre străzile intens circulate care duce direct spre York Minster. Atunci când circulaţi pe aici, urmaţi îndeaproape traseul legiunilor romane de-a lungul Via Praetoria şi Via Principalis. Pe o ramificaţie a străzii Stonegate puteţi vedea ruinele unei case din vremurile cuceririi normande ale sec. XIII.
Zidurile oraşului au fost construite în sec. XIII, iar porţile de acces adăugate puţin timp după aceea. Sunt cinci astfel de porţi de acces în oraş: Walmgate, Monk Bar, Bootham Bar şi Micklegate, fiecare cu rolul său. Bootham Bar proteja oraşul dinspre nord, unde se afla cândva pădurea în care se ascundeau lupi, tâlhari. Micklegate era intrarea dinspre partea de sud a cetăţii de scaun, poarta regală. În trecut în faţa acestei intrări erau expuse capetele trădătorilor în semn de avertisment străinilor care pătrundeau înăuntru oraşului.

Într-o tură a străzilor din York veţi descoperi o stradă cu numele bizar, dar şi sugestiv, unde criminalii erau cândva pedepsiţi prin biciuire: Whip-ma-Whop-ma-Gate. Spurriergate este una din străzile unde îşi aveau atelierele producătorii de pinteni, în Skeldergate se găseau atelierele cei care făceau scuturi.
În epoca victoriană, York era un centru modern, unde oamenii înstăriţi, moşierii, îşi aveau reşedinţa de oraş. Clădirile reprezentative pentru această perioadă a sec XVIII sunt Assembly Rooms, care sunt susţinute de 48 de coloane în stil corintic. De atunci şi până în zilele noastre, pasiunea pentru cursele de cai a oamenilor din York este proverbială. Un proverb local spune astfel: "Bate şaua deasupra mormântului unui om din Yorkshire şi el îţi va fura calul". Locul de desfăşurare a curselor de cai este în Knavesmire.

Bineînţeles, veţi găsi multe clădiri ce datează din evul mediu. Reprezentative sunt Merchant Adventurers’ Hall, Merchant Taylors’ hall, Colegiul Sf William, King’s Manor şi Clifford Tower. Guildhall a fost reconstruit după ce a fost aproape în întregime distrus în raidurile aeriene din al doilea război mondial. De asemenea, veţi întâlni o casă renascentistă numită Treasurer’s House. Toate acestea sunt accesibile publicului.
Dacă aveţi ca hobby vizitarea de biserici vechi, nu vă veţi plictisi în timpul vizitei în York. Astăzi sunt aproape o duzină de astfel de biserici, deşi se spune că numărul lor ar fi fost cândva în jur de cincizeci.
În turnul bisericii St. Martin-cum-Gregory se găsesc pietre datând de pe vremea romanilor. Biserica St. Denys se presupune că a fost cândva o sinagogă evreiască. All Saints deţine, după York Minster, cele mai frumoase exemplare de vitraliu medieval din York, iar farul din turnul acestei biserici era pe post de călăuza pentru călătorii rătăciţi, arătându-le drumul spre porţile oraşului, în siguranţă de pericolele care pândeau în pădure. St. Mary, astăzi Heritage Centre, a fost cândva mănăstire a călugărilor benedictini. St Marys Abbey se află în interiorul Museum Gardens, pe care le puteţi vedea cu ocazia vizitei la Yorkshire Museum.

Una dintre străzile care prezintă cele mai mari atracţii în York este, desigur, Shambles street. Nu se găseşte o altă stradă asemănătoare în York când vine vorba de îngustime, aceasta fiind renumită pentru obiceiul specific al locatarilor de a da mâna cu locatarii clădirilor din partea opusă. Cândva loc unde îşi aveau atelierele cei din breasla măcelarilor, la fel ca şi Goodramgate, Micklegate, Petergate, Stonegate adăposteşte galeriile de magazine de artizanat, magazine de antichităţi şi cărţi de anticariat şi curiozităţi.


Transport public în York

Întotdeauna se găseşte ceva interesant de văzut în York. Dacă alegeţi să luaţi oraşul la picior, se prea poate să întâlniţi tot felul de evenimente, parade militare, aniversări, de la care puteţi pleca cu o amintire plăcută.

Autobuze turistice

Dacă nu doriţi să mergeţi pe jos, există York City Sightsee, care vă ajută să experimentaţi viaţa şi istoria oraşului de la etajul autobuzelor companiei. Biletele se pot achiziţiona online sau direct de la şofer.

Categorii de bilete (preţuri valide în 2011):


Adult - tur: £10.00
Adult - tur+intrare la York Dungeon: £19.30

Copil - tur: £4.00
Copil - tur+intrare la York Dungeon: £10.25

Pensionar/persoană cu handicap - tur: £7.00
Pensionar/persoană cu handicap - tur+intrare la York Dungeon: £16.30

Familie - tur: £20.00
Family Fun Tour: £15.00
Familie - tur+intrare la York Dungeon: £48.00

Student - tur: £7.00
Student tur+intrare la York Dungeon: £16.30

Există şi Freedom ticket, cu care călătoriţi nelimitat în ziua respectivă folosind toate serviciile CoastLiner şi autobuzele decapotabile York Sight See. O dată ce urcaţi în autobuzul CoastLiner, puteţi să cumpăraţi biletul direct de la şofer. Apoi pur şi simplu îl prezentaţi şoferului la urcarea în York Sight See.
Un bilet Family Ticket e valid pentru maxim 2 adulţi şi 3 copii, sau 1 adult şi 4 copii este şi mai convenabil în cazul în care călătoriţi în grup mai mare.
Preţuri:
Adult £13.00
Copil £6.50
Familie £26.00
7 Day £33.00
Puteţi, de asemenea, cumpăra bilete de la următoarele locaţii:
• În avans de la biroul companiei Transdev York, 23 Hospital Fields Road, York, YO10 4EW (Discount pentri 10 sau mai mulţi).
• Visit York's Information Centre în 1 Museum Street, YO1 7DT (credit/debit card acceptat).
• În YorkBoat călătorie pe râu, atunci când cumpăraţi bilet
• Orice serviciu Coastliner
• La Transdev Customer Information Centre, vis-à-vis de staţia de autobus Harrogate.
• hoteluri care comercializează bilete CitySightseeing tour. Întrebaţi un recepţioner..

• Pentru rezervări: enquiries@transdevyork.co.uk sau scrieţi la adresa poştală:
Transdev York, 23 Hospital Fields Road, Fulford, York, YO10 4EW.
Zilnic, două autobuze din oră în oră au serviciu multilingvistic, care include Kid-s Track, special pentru copiii de vârstă şcolară

Călătoria cu barca

Excursiile cu barca pe râul Ouse oferă o alternativa la tururile organizate în jurul oraşului. În 30-45 de minute, cu 5,5 lire de persoană, aveţi răgazul să admiraţi frumoasele împrejurimi ale oraşului de o parte şi de alta a râului. Nu uitaţi să cumpăraţi biletul online, altfel acesta costă mai mult. Excursiile au ca punct de plecare podul Lendal din centru, unde se găsesc afişate şi intervalele orare exacte când au loc acestea. În lunile de iarnă vremea împiedică desfăşurarea excursiilor pe râu.

Călătorie cu maşina personală în York

York este primul oraş din Marea Britanie după Londra care a introdus în 2005 sistemul de a plată prin telefon pentru parcarea autoturismelor. Unul dintre beneficiile acestui sistem este faptul că se poate prelungi perioada de parcare fără ca proprietarul să fie nevoit să revină la locul respectiv, putându-se bucura nestingherit de atracţiile pe care le oferă oraşul York. Sunaţi la 01904 279279 şi urmaţi instrucţiunile pentru a vă înregistra. Eventual, puteşi plăti prin sms tastând 65565. Aveţi nevoie de un card de credit valid şi numărul de înregistrare al maşinii, precum şi de codul corespunzător locului parcării. Puteţi alege dintre codurile de parcare corespunzătoare de mai jos:

Localizare Cod de parcare
Bootham Row
7700
Castle
7701
Castle Mills
7702
Esplanade
7703
Foss Bank
7704
Haymarket
7705
Marygate
7707
Monk Bar
7708
Nunnery Lane
7709
Peel Street
7710
Piccadilly
7711
St. George's Field Car Park
7712
St. Leonard's Place
7713
Union Terrace Car Park
7714
Union Terrace Coach Park
7750
St. George's Field Coach Park
7750

Mesaje de tip reminder vă informează când perioada de valabilitate a parcării este pe cale să expire. Aceste mesaje sunt taxate cu 20 pence, sau 10 pence, în funcţie de costul mai mic sau mai mare al taxei pe parcare.
Când sunaţi, asculaţi mesajul vocal până la capăt, după care nu uitaţi să apăsaţi tasta 1 pentru confirmarea plăţii, altfel mesajul nu va fi procesat. Aceasta înseamnă că numărul dumneavoastră de înregistrare nu va fi găsit în baza de date la un eventual control, iar concediul dumneavoastră va avea de suferit.

În efortul de a face amenzile pentru contravenţii acceptabile pentru populaţie, consiliul local a introdus penalităţi diferenţiate. Acest lucru înseamnă că 70 lire (35 lire dacă sunt achitate în decurs de 14 zile) este costul unei amenzi pentru o abatere gravă (parcarea în locuri interzise) şi 50 lire pentru (25) pentru abateri mai puţin serioase (depăşirea timpului de staţionare în locurile cu parcare permisă).

Automate de tip Pay&Display au fost montate în Piccadily Car Park.

Se pot efectua tranzacţii pentru o săptămână la 48 lire, la care se adaugă 75 pence pentru mesajele informative, iar dacă aveţi o maşină ecologică, se aplică 20 lire reducere, şi 50 pence mesaje informative. Tot ce trebuie să faceţi este să vă prezentaţi la St. Leonard Place nr. 9, Oficiul de Parcări însoţit(ă) de documentul cu numărul de înregistrare al maşinii. Acolo veţi primi un permis care atestă faptul că aveţi o maşină ecologică care vă dă dreptul la un discount din suma pentru abonamentul de parcare. Există locuri speciale de parcat pentru maşini mai mici de 2.7 m lungime în Foss Bank, Marygate, Nunnery lane şi Union Terrace.
Există locuri de parcare de-a lungul trotuarelor, unde sunt montate aparate de tip Pay & Display şi unde puteţi parca pentru una sau două ore, între 8.00 AM şi 3 PM. Pentru un timp mai lung de 2 h, plata se face după ora 3 PM. Aceste locaţii unde se aplică acestea de mai sus sunt: Carmelite Street, Lawrence Street, Lord mayor’s Walk, North Street, Palmer Lane, Piccadily, Priory Street, Skeldergate, Tanner’s Moat, Toft Green, Walmgate.
Tarife:
1h - 1.70 lire
2h - 3.70 lire
3h - 5.10 lire

Tarife după ora 6 PM: 2 lire.

Tarifele pentru locurile de parcare în Mickegate sunt :

30 minute - 20p
1 h - 40p
2 h - £3.40
3 h - £5.10 (parcarea pentru mai mult de 3 ore e permisa doar după 3 PM)
Locurile unde este permisă parcarea numai pe timp de noapte (6 PM-8 AM) sunt:
Blake Street, Duncombe Place, Fossgate, Goodramgate, Lendal, Piccadilly, St Deny's Road, The Stonebow, Walmgate.

Există locuri de parcare pentru rezidenţii oraşului care pot fi folosite de non-rezidenţi. Regulile care se aplică în cazul în care alegeţi să parcaţi în locurile pentru rezidenţi sunt: maxim 1h, 60 pence. Bishophill Senior, Clifton, Cromwell Road, Cumberland Street, Garden Street, George Street, Huntington Road, Lead Mill Lane, Lower Friargate, Lower Priory Street, Lowther Street, Margaret Street, Marygate Park Grove, Penleys Grove Street, Queen Anne's Road, The Crescent, The Mount, Townend Street, Union Terrace, Walmgate.

Timp liber

Fie că alegeţi o rezervare pentru o seara la restaurant sau plănuiţi o ieşire în oraş, încercaţi să evitaţi serile aglomerate de vineri sau plecaţi înainte să se facă ora 8, în cazul în care doriţi să aveţi parte de o seară reuşită. Duminica si în serile de luni este închis, ca de altfel toate restaurantele din centru, de aceea este nevoie de rezervare chiar şi în timpul săptămânii, şi chiar de confirmarea rezervării.

Localurile din centru sunt numeroase, iar la unele, precum Ate o’clock Restaurant se ascultă vinerea muzica live in sotto voce. Alternativa pentru serile de luni este Rustique, unde rezervările se fac chiar şi pentru noaptea târziu la început de săptămână stresantă, lucru de apreciat, pe lângă meniurile alese, băuturile şi preţurile accesibile. ($ 50 pentru două persoane aprox)

 Bety’s Café Tearoom

Betty’s este în topul preferinţelor tuturor celor care i-au călcat pragul. Aceasta, după ce, mai întâi, s-au aşezat la coada care se formează zilnic la uşă, aşteptând cuminţi să comande ceva. Trebuie să ştiţi că o cafenea Bety’s Café Tearoom se găseşte şi în Stonegate, unde nu este necesar să staţi la coadă pentru a savura un ceai sau o cafea, aşa cum se ‘procedează’ în deja clasicul local din St Helens Square.

Jorvik Viking Centre

Călătoriţi în timp şi vizitaţi o aşezare a vikingilor, aruncaţi o privire în interioarele caselor, participaţi la viaţa şi la zarva de zi cu zi, dimpreună cu mirosurile specifice vremurilor acelea. Programul zilnic începe de la 9 până la 17,30. Preţurile pentru adulţi sunt de aproape 7 lire, iar copiii între 5-15 ani beneficiază de o reducere de 2 lire

Cum York este un oraş recunoscut pentru atracţiile sale turistice, există un Centru de Informaţii, de unde puteţi afla care sunt cele mai convenabile oferte turistice, ajutându-vă să economisiţi banii pe care i-aţi plăti daca nu aţi fi un turist informat.

Adus de la „http://www.pasager.eu/York


Harta York


 
 
close
Călătoreşti la York?
Vizualizări
Unelte personale
Autentificare      Creare cont

  Acasă
  Adaugă anunţ
  Caută ocazie
  Toate anunţurile

Transport persoane

Localitatea de plecare
Localitatea de destinatie



  Articole în lucru
  Deveniţi redactori
  Redacţia profesorilor
  Revista Pasager
  Toate articolele
  Condei de jurnalist

Crează / Caută articol



  Incarcă poza
  Unelte
  Ajutor
  Contact
  Parteneri

facebook twiter yahoo skype