Redactia profesorilor

Salt la: navigare, căutare

Cuprins

Deveniţi redactor de enciclopedie!

Editura Cartea Sonoră vă invită să faceţi parte din redacţia online dedicată profesorilor! Textele publicate primesc cod ISSN.

Fie că este vorba despre reportaje de călătorie, materiale didactice, articole diverse sau prezentarea lucărilor din domeniul de cercetare pedagogică, editura oferă spaţiu de publicare şi îndrumare redacţională.

Cadre didactice de Limba română, limbi străine, Geografie, Istorie - vă aşteptăm să contribuiţi la construirea proiectului!

Activitatea pe care v-o propunem se axează pe creaţie de text pentru proiectul enciclopedic pasager.eu, construit după principiile Wikipedia. Interacţiunea cu editura se desfăşoară de la domiciliu. De asemenea, este posibil să implicaţi şi elevii în aceste activităţi, împreună cu catedra. În sensul acesta, se realizează un portocol de colaborare cu editura.

Articolele găzduite de enciclopedie vizează informarea cu caracter turistic şi furnizarea de sfaturi practice pentru rezidenţii localităţilor. Alături de aceste arii există, desigur, şi opţiunea de creaţie literară la libera alegere. Avem deci un spectru larg de teme care pot sta la baza textelor literare sau non-literare. Vă aşteptăm să împărtăşiţi utilizatorilor enciclopediei atât experienţa proprie de călătorie cât şi traduceri interesante pe teme turistice. Subiectele sunt la alegere – localităţi din România şi din Europa. Un sfat despre o regiune, o descriere monografică tradusă, impresii legate de ultima destinaţie de vacanţă, toate sunt în egală măsură teme relevante.

Tipuri de text, subiecte posibile

Categorii de text care se pot aborda:

  • monografii turistice (particularităţi geografice, scurt istoric – aici pot participa în primul rând profesorii de geografie şi istorie)
  • monografii utilitare
  • eseuri şi reportaje de călătorie – de creaţie sau de informaţie, variind pe o scală largă, de la nonliterar la literar. Această categorie include textele de tip feature, despre un element al unei zone (ex. despre gara de nord Bucureşti, sau hotelul Negresco din Nisa)
  • impresii de călătorie, texte reflexive
  • materiale cu caracter satiric, umoristic, etc.

Dintre tipurile de mai sus dumneavoastră alegeţi registrul preferat, acela care vă caracterizează cel mai bine şi care, în acelaşi timp, exprimă mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi. Puteţi prelua redactarea unei pagini integrale (un oraş, o localitate, o regiune turistică) sau puteţi realiza secţiuni din articol.

Ca teme posibile (indiferent de tipul de text), puteţi alege din următorul câmp evenimenţial:

  • descrierea generală a unei zone cu mijloace artistice (în registru personal) sau exacte (din punct de vedere al istoriei, geografiei, culturii specifice)
  • subiecte mai restrânse:
  1. obiective turistice
  2. cazare (experienţe)
  3. particularităţile de transport în zona caracterizată, referiri la călătoria cu maşina personală
  4. festivaluri şi sărbători
  5. viaţa culturală (teatru, operă, săli de concerte)
  6. religie
  7. politică şi societate, oameni de seamă ai zonei
  8. informaţii pentru rezidenţi (demersuri dificile pe la primărie şi alte foruri, raporturi cu diverse compartimente din administraţia oraşului, informaţii despre chirii, plângeri publice despre birocraţie şi formalităţi inutile, articole cu caracter incisiv la nivel politic, etc.), informaţii despre instituţiile de învăţământ, alte subiecte care privesc rezidenţii.

Pentru acurateţea informaţiilor, acolo unde vorbim despre texte informativ-utilitare, se pot consulta diverse surse de documentare de pe internet, precum şi ghiduri turistice publicate deja. Ilustrarea cu fotografii adecvate este foarte utilă. Dacă se adaugă informaţii perisabile (de exemplu, programul de vizitare la un muzeu), este bine să indicăm şi data la care s-a scris articolul. Textele se publică direct pe site, unde vor fi parcurse de redactorii editurii. Oferim în permanenţă consiliere şi coordonare la redactarea articolelor. Lucrul cu site-ul este foarte facil: editorul de texte este simplu şi asemănător cu meniurile din Microsoft Word.

Activităţi publicistice cu elevii

Enciclopedia este un proiect comunitar, scris de oameni pentru oameni. În acest spirit, elevii, la rândul lor, pot fi îndrumaţi să realizeze compoziţii care să le fie de folos copiilor de aceeaşi vârstă. Sugestia noastră este să introduceţi lucrul cu enciclopedia în cadrul orelor aplicative. Softul de editare de text încorporat pe pagină este simplu de utilizat şi accesibil chiar şi celor mici. Activităţile redacţionale la clasă, în cadrul cărora elevii pot fi coordonaţi în publicarea de materiale, le vor dezvolta aptitudinile de documentare, creaţie de text, editare pe calculator - cunoştinţe necesare în dezvoltarea personală în cadrul societăţii actuale. Ei pot realiza articole proprii în enciclopedie, care vor fi incluse într-o pagină a clasei şi a şcolii la care învaţă. Printre textele care pot fi realizate se numără în special compoziţiile descriptive pe teme turistice. Copiii vor aplica astfel cele învăţate la clasă şi se vor pregăti pentru examene, în acelaşi timp familiarizându-se cu un mediu redacţional modern. Aşteptăm înscrieri!


DETALII TEHNICE:

Lucrul la clasă începe prin crearea unei pagini care să găzduiască lucrările elevilor. Profesorul va avea o pagină proprie separat, cu numele şi activitatea didactică şi publicistică. Cele două pagini sunt interconectate prin linkuri. Pentru o identificare precisă a paginii la care contribuie elevii dumneavoastră, titlul acesteia va fi foarte explicit, indiferent de lungime.

ex: Scoala Generala Ion Creangă - Bucuresti - Clasa a VIII.a C - prof. Marinela Georgeta Paraschivescu

În enciclopedie există deja anumite pagini de prezentare a localităţilor, intitulate chiar cu denumirea oraşului (Bucureşti, Suceava, Iaşi etc.) Pagina şcolii va fi cuprinsă în pagina generală a localităţii, la rubrica Pentru rezidenţi - Învăţământ, de exemplu: Bucuresti - Informaţii pentru rezidenţi - Învăţământ în Bucureşti - Şcoala Generală Ion Creangă.

Alături de informaţii cu caracter general despre instituţia şcolară, pe pagina respectivă vor exista două linkuri directe către spaţiul de activitate deschis:

  • prof. Marinela Georgeta Paraschivescu
  • Scoala Generala Ion Creangă - Bucuresti - Clasa a VIII.a C - prof. Marinela Georgeta Paraschivescu
  • un exemplu direct la linkul de mai jos

Liceul de Arta Baia Mare

În pagina de deasupra s-au pus diferite exemple despre posibile teme de lucru cu elevii. Click!

Activitate redacţională şi certificare

Experienţa dumneavoastră publicistică se va îmbogăţi cu fiecare material realizat. Toate articolele se publică sub semnătura autorului, ceea ce duce la crearea unui portofoliu scriitoricesc personal, accesibil pe internet. Interesantă mai poate fi şi opţiunea de a publica pe o pagină personală în cadrul enciclopediei diverse lucrări scrise în cursul carierei didactice (master, grad etc.). Acestea din urmă au însumat, cu siguranţă, sute de ore de muncă iar publicarea lor ar fi de fapt o încununare a efortului depus. Pentru dumneavoastră, colaborarea cu editura Cartea Sonoră va fi atestată printr-un certificat emis sub egida instituţiei, care să vă fie de folos în portofoliul profesional.  Cele mai bune texte pot fi selectate pentru o colecţie de ghiduri turistice audio.

Principii de redactare pe site

Toate materialele se trimit DIRECT PE SITE. Revizuirea textelor de către editură şi eventualele propuneri pentru autor se vor realiza tot pe site.

Cum se postează textele pe www.pasager.eu?
Pasul 1. Vă înregistraţi pe site printr-un cont pe numele dumneavoastră. Pe pagina de întâmpinare există în dreapta sus butonul Creare cont. Click pe acesta, vă va trimite la formularul de înregistrare pe site. Aici vă stabiliţi un nume de utilizator care să trimită la numele dumneavoastră (care vă va fi necesar de fiecare dată la accesarea site-ului). Atenţie! Numele de utilizator poate conţine numai litere şi cifre (fără semne de punctuaţie, spaţii sau alte caractere).
Pasul 2. Creaţi pagina în care veţi posta textul. Pe pagina de întâmpinare (index), în căsuţa din stânga, Cautare/Creare articol, introduceţi titlul articolului. Urmaţi apoi linkul roşu Poţi crea această pagină. Acesta vă va duce la un ecran gol, având butoanele de editare a textului deasupra şi numit Modifică.
Pasul 3. Introduceţi textul, apoi utilizaţi butoanele pentru a-l formata (Format pentru diverse dimensiuni de titlu pentru paragrafe, bold - scris aldin, italic - scris înclinat, listă cu marcatori, inserare de link etc).
Pasul 4. "Salvează pagina" după fiecare paragraf nou introdus, ca să nu aveţi surprize.
Pasul 5. Puneţi semnătura dumneavoastră în partea de jos a paginii.

Aveţi posibilitatea să creaţi o pagină personală de prezentare cu numele dumneavoastră şi cu datele din CV (eventual şi o fotografie), pagină care sa conţină linkuri către articolele scrise. Modele de astfel de pagini create de profesori: prof. Veronica Şandor, prof. Elisabeta Constantin. Lucrările cu caracter didactic se vor publica pe această pagină!

Imaginile se postează în modalitatea indicată în acest ghid: Imagini.

IMPORTANT!

  • Este bine ca pentru fiecare postare de text să fiţi logat/ă pe contul dumneavoastră. Lucrul acesta ajută pe viitor la permisiunile de modificare şi la restrângerea accesului la intervenţii în text; opţiunile acestea sunt necesare în cazul publicării de lucrări ştiinţifice care au servit la cariera de dascăl dar şi în cazul unor articole unde nu doriţi să se mai facă modificări (un reportaj personal de călătorie)
  • Se va respecta întrutotul originalitatea la materialele postate, evitându-se plagiatul!  În cazul lucrărilor ştiinţifice realizate pe parcursul activităţii didactice, condiţia pentru publicare este ca ele să nu fi apărut anterior pe alte site-uri web. Vă rugăm să nu publicaţi texte după metoda copy/paste din surse online.
  • Textul se va redacta cu diacritice. Doar titlurile de paragraf (scrise cu heading) vor fi fără diacritice, din motive tehnice.
  • În cursul redactării, puteţi să abordaţi softul de editare la modul cel mai lejer; nu "se strică" nimic, nu se supără nimeni pentru vreo modificare adusă. Dacă aţi şters din greşeală o contribuţie, ea poate fi restaurată, întrucât istoricul paginilor ţine evidenţa tuturor versiunilor precedente; cu un simplu click totul se poate repune în formele iniţiale.

Popularizarea materialelor

Redactarea de texte publicate sub semnătura dumneavoastră duce instantaneu la crearea unui portofoliu scriitoricesc personal, accesibil tuturor celor care utilizează internetul. Pentru a duce vestea chiar şi mai departe, vă invităm să vă faceţi publice materialele pe reţelele sociale unde sunteţi înscrişi. În acest fel, activitatea redacţională pe care o aveţi va fi transmisă întregului cerc de cunoştinţe, iar popularitatea dumneavoastră va creşte. Postarea articolului pe bloguri personale, Facebook etc. se va face sub forma de link către pagina de enciclopedie, şi nu ca text. Din considerente legate de funcţionalităţi online, se poate posta cel mult o introducere pe pagina personală (blog, FB etc.), iar pentru conţinutul întreg se va folosi link către www.pasager.eu.

Pentru a fi permanent la curent cu noutăţile, vă propunem să ne adăugaţi la rubrica de prieteni pe Facebook, dacă deţineţi un profil acolo - numele cu care ne identificăm este Pasager.EU.

Alte amănunte despre tehnici de redactare şi chestiuni diverse găsiţi la rubrica Ajutor. Pentru orice alte întrebări, vă stau la dispoziţie cu plăcere!  Contact

Mihai Nae

Redactor şef

EDITURA CARTEA SONORĂ

str. Dej, nr. 24, Timişoara

Vizualizări
Unelte personale
Autentificare      Creare cont

  Acasă
  Adaugă anunţ
  Caută ocazie
  Toate anunţurile

Transport persoane

Localitatea de plecare
Localitatea de destinatie



  Toate articolele
  Articole în lucru
  Deveniţi redactori
  Redacţia profesorilor
  Revista Pasager
  Condei de jurnalist

Caută / Crează articol



  Incarcă poza
  Unelte
  Ajutor
  Contact
  Parteneri

facebook twiter yahoo skype