Orleans
Cuprins |
Orleans, orasul istoriei, artei si continuitatii
Fiecare colţ de lume are povestea sa. Ea îi oferă o identitate, un fel de brand, care îl face irezistibil turiştilor. Există locuri ce ne amintesc doar de trecut, altele ne vorbesc doar de prezent, în timp ce unele ne arată cum va fi viitorul. Şi e plăcut ca turist să ai astfel de perspective! Şi e şi mai plăcută experienţa atunci când ştii că trecutul, prezentul şi viitorul pot fi descoperite într-un singur loc. Un loc care nu s-a identificat cu o poveste, cu un timp, ci a continuat de-a lungul secolelor să-şi scrie istoria într-o manieră unică, frumoasă, palpitantă. Numele său este Orléans.
Orléans astăzi
Oraşul Orléans se află situat în partea central-nordică a Franţei fiind prefectura departamentului Loiret şi capitala Regiunii Centrale. Aparţine Văii Loirei, sector cuprins între Sully-sur-Loire şi Chalonnes-sur-Loire, care face parte, începând cu anul 2000, din Patrimoniul Mondial UNESCO. Este mărginit la nord de regiunea Beauce şi pădurea Orléans, iar la sud de regiunea Sologne. Aproximativ 120 de km (spre sud-vest), despart localitatea traversată de fluviul Loara de capitala Franţei, Paris.
Din punct de vedere economic, oraşul deţine câteva sectoare-cheie, cum ar fi cel farmaceutic şi cosmetic, la care se adaugă cel electronic şi informatic, transport-logistică şi mediu. În plus acesta găzduieşte Centrul de Biofizică Moleculară, Institutul de Chimie Organică şi Analitică, laboratoarele Dior, Gemey, Shiseido, Orlane, Caudalie.
Însă, mai presus de toate, Orléans are Loira, fluviul prin intermediul căruia, aşa cum spunea scriitorul Armand Lancoux, „putem spera să penetrăm sufletul”acestui loc. Oraşul s-a dezvoltat, de altfel, în strânsă legătură cu fluviul său, devenind o localitate a schimburilor comerciale şi a convergenţelor culturale, care încearcă azi să păstreze un echilibru între dezvoltarea urbană şi respectul pentru istorie. Iar dacă Loira şi-a pierdut statutul de importantă rută comercială şi navigabilă, şi-a păstrat, în schimb, popularitatea şi istoria. Drept dovadă, din doi în doi ani este organizat Festivalul Loirei, care aminteşte de rolul jucat de fluviu în istoria oraşului.
Orléans are peste 260 de hectare de spaţii verzi, în continuă transformare, astfel că, actualelor grădini, parcuri şi locuri de promenadă li se vor adăuga, în viitor, altele noi. În plus, are o univesitate, muzee, clădiri construite în stiluri arhitectonice diferite, biserici, poduri şi o eroină, Ioana d'Arc. Tocmai de aceea Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa a plasat localitatea în rândul celor 149 de oraşe ale Reţelei Naţionale de Oraşe şi Regiuni de Artă şi Istorie.
Orléans de-a lungul istoriei
Istoria localităţii începe în Antichitate, când era una dintre cele mai importante aşezări fortificate ale galilor, numită Cenabum. Aceasta aparţinea tribului Carnutes, al cărui teritoriu era considerat de romani centrul politic şi religios al poporului galic. Mai mult decât atât, Cenabum era un prosper centru comercial care controla un pod peste Loira de o crucială importanţă strategică şi economică. Acesta a fost şi principalul motiv pentru care Caesar a decis să-l cucerească.
Tot Cenabum a fost locul de unde s-a dat semnalul pentru revolta galilor, al cărei lider devine, în scurt timp, Vercingetorix, cel care reuneşte toate triburile galice împotriva romanilor, în anul 52 î. Hr. Însă, Caesar cucereşte oraşul, pe care-l arde din temelii. În secolul al-III-lea î. Hr. împăratul Aurelian îl reconstruieşte şi îi dă numele de Aurelianum.
În perioada marilor migraţii acesta este invadat de alani, care travereseaza Loira în 408. Mai există şi azi locuitori ai Orléansului care au nume de origine alană, păstrând dovada trecerii acestor migratori prin regiune. Totodată, vechiul Aurelianum rezistă invaziei hunilor, conduşi de Atilla.
La începutul Evului Mediu, în epoca Merovingiană, devine capitala regatului Orléans, apoi, sub Capeţieni devine capitala ducatului aflat în apanajul casei de Valois-Orléans. În 1108 a avut loc aici una dintre puţinele ungeri ale unui rege făcute în afara Reims-ului. Este vorba de ungerea regelui Ludovic al-VI-lea de către arhiepiscopul Senei, Daimbert, în Catedrala de la Orléans.
Cu timpul, oraşul a devenit unul dintre cele mai bogate din Franţa, alături de Rouen şi Paris. În 1306, papa Clement al-V-lea şi regele Filip cel Frumos înfiinţează Universitatea din Orléans. Aceasta profită de interdicţia impusă în 1273 Parisului în privinţa studierii dreptului roman şi impune studiul disciplinei, atrăgând numeroşi tineri dornici de a o învăţa. Mai mult decât atât universitatea îşi câştigă prestigiul, ceea ce face ca numeroşi umanişti să se stabilească mai târziu în Orléans, propagând cultura greco-latină şi ideile Umanismului în rândul elitei urbane.
În perioada Războiului de O Sută de Ani (1337-1453), localitatea a fost asediată de armatele engleze, iar salvarea a venit din partea Ioanei d'Arc, la 8 mai 1429. Din acel moment locuitorii Orléansului i-au celebrat memoria.
După Războiului de O Sută de Ani oraşul a redevenit prosper, iar la mijlocul secolului al-XVI-lea s-a transformat într-unul din principalele centre ale Reformei din Franţa, găzduindu-l pe Jean Calvin şi numeroşi alţi protestanţi. Consecinţa a fost implicarea în războaiele religioase dintre hughenoţi şi catolici. Episodul sângeros al acestor conflicte a fost urmat de trecerea Orléansului de partea catolicilor.
Când Franţa a colonizat nordul continentului american, a numit capitala acestuia Noul Orléans, în onoarea ducelui de Orléans, regentul lui Ludovic al-XV-lea. Acesta deţinea cel mai mare ducat al Franţei, care se întindea din Arpajon, continuând cu Chartres, Vendôme, Blois, Vierzon şi terminând cu Montargis.
În secolul al-XIX-lea oraşul suferă transformări majore datorate dispariţiei traficului fluvial, apariţiei căilor ferate şi dezvoltării industriei. Ca urmare, se adaptează, devenind un important centru industrial.
În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, armata germană a transformat gara Orléans-Fleury-les-Aubrais într-unul din centrele sale feroviare şi logistice. În timpul eliberării sale de către forţele aeriene americane, Orléansul a fost bombardat, dar a fost printre primele oraşe reconstruite în perioada postbelică.
În prezent, localitatea beneficiază de o economie dinamică, ceea ce oferă un nivel de viaţă ridicat locuitorilor săi.Vremea în Orléans
Vremea în Orléans
Situarea sa geografică în partea centrală a Franţei face ca Orléans să aibă o climă oceanică, cu temperaturi mai scăzute decât cele din sudul teritoriului francez. Astfel, pasionaţii de călătorii dornici să viziteze acest oraş trebuie să ştie că, cea mai indicată perioadă pentru a o face este în timpul verii, când temperaturile medii ajung până la aproximativ 20°C. Iarna, în schimb, poate fi o alegere proastă din cauza ploilor şi a temperaturilor, care coboară în medie până la 5°C.
Primăvara şi toamna vremea e plăcută, deşi dimineţile şi serile pot fi destul de friguroase.
La toate acestea mai trebuie adăugat faptul că temperatura medie anuală în Orléans este de 10°C iar media precipitaţiilor anuale este de 625 mm. Sunt 163 de zile pe an cu precipitaţii, iar media anuală a orelor cu soare este de 1,794h.
Orléans – gări, autogări, aeroporturi, porturi
Turiştii care vor să viziteze oraşul pot alege mai multe mijloace de transport. Una dintre opţiuni este de a zbura cu avionul care poate ateriza pe unul din cele două aeroporturi din Paris Charles de Gaulle sau Orly. Majoritatea curselor internaţionale au ca punct de sosire aeroportul Charles de Gaule, însă, în general, cursele low-cost aterizează la Orly. Acest aeroport este la o oră de condus de Orléans, în timp ce Charles de Gaule se află la două ore de condus de destinaţie.
Aeronavele uşoare pot ateriza pe aerodromul Saint-Denis de l'Hôtel situat la 20 de km spre est de Orléans.
Situarea sa, în inima Văii Loirei, face ca oraşul să beneficieze de acces uşor la autostrăzi şi rute naţionale importante:
A1 > Paris – Orléans – Bordeaux
A71 > Orléans – Bourges – Clerrmond – Ferrond
A19 > Artenay – Orléans – Courtenay
RN20 > Paris – Orléans – Toulouse
RN152 > Tours – Blois – Orléans – Fontainbleu
Trenul este un alt mijloc de transport spre Orléans. Gara Austerlitz din Paris are trenuri care efectuează curse frecvente în timpul zilei spre gara Orléans.
După o perioadă în care traficul fluvial nu a mai reprezentat un domeniu de interes, actualmente oraşul şi-a reabilitat structura fluvială şi portul, făcând, astfel, posibilă navigaţia pe Loira.
Cazare
Confortul şi relaxarea pe care un concediu, o vacanţă sau pur şi simplu o evadare de un weekend ne-o oferă, depinde şi de cazare. Uneori găsirea unui loc de cazare foarte bun este o problemă, însă nu în cazul destinaţiei de faţă. Orléans dispune de o gamă variată de oferte turistice, astfel încât singura dificultate a turistului provine din numărul mare de hoteluri şi alte locuri de cazare aflate în oraş sau în apropierea lui.
Astfel, pentru cei care iubesc aglomeraţia, hotelurile din oraş, mai ales cele din centru, sunt ideale. Printre acestea se numără cele de pe malul Loirei, cum ar fi ”Le pavillion bleu” sau „Orléans Parc Hótel”, ambele de 3 stele.
Cei care caută locuri mai liniştite, ferite de aglomeraţie, pot opta pentru hotelurile situate în afara Orléansului, cum ar fi „Château d'Augerville”, un castel, transformat în hotel de 4 stele şi care aparţinuse cândva trezorierului Jaques Coeur. Clădirea, veche de 400 de ani, este înconjurată de 100 ha de teren pe care astăzi se joacă golf.
Tot în afara Orléansului, la 30 km distanţă, în Beaugenay, se aflã şi ”Grand Hotel de l'Abbay”. Clădirea care astăzi găzduieşte hotelul este o fostă abaţie, constrută în seclul al-XII-lea şi reconstruită în secolul al-XVII-lea, iar orăşelul Beaugenay este unul dintre cele 4 pe care Ioana d'Arc le-a eliberat de sub ocupaţia englezilor. Mai mult decât atât, de aici se ajunge uşor şi repede la castelele de pe Valea Loirei.
La 40 de km sud de Orléans, în drumul spre Bourges se află centrul de vacanţă „Parc des Alicourts”, care dispun de un aqua park, lac unde se poate pescui, spa, centru de hidroterapie, camping, cabane şi vile de închiriat. Printre pachetele speciale oferite de acest centru se numără „Aventure Robinson” sau „Aventure Africaine” care oferă, printre altele, o nopate într-o casă construită în copac.
Când şi cum să vizităm Orléans
Cel mai indicat anotimp pentru a vizita oraşul Orléans este vara, când temperaturile ajung, în medie, la 20°C, ceea ce înseamnă că nu este nici prea cald nici prea frig pentru a vă bucura de tot ceea ce are de oferit acest loc. Iarna, pe de altă parte, nu este o perioadă tocmai indicată, din cauza temperaturilor scăzute şi a frecvenţei precipitaţiilor.
În ceea ce priveşte mijloacele de transport locale, trebuie să ştiţi că oraşul dispune de 17 linii de autobuz şi una de tramvai, care leagă de la nord la sud, gara Fleury-les-Aubrais de Orléans La Source, traversând centrul localităţii. Acesteia i se va adăuga, în 2012, o a doua linie de tramvai, care va lega de la est la vest Saint-Jean-de-Braye de Biserica St. Mesmin.
Un alt mijloc de transport este bicicleta. Există 344 de centre de închiriere a bicicletelor şi 32 de parcări gratuite în centrul oraşului, puse la dispoziţia bicicliştilor.
Sectorul pietonal s-a extins foarte mult în Orléans, odată cu demararea proiectului de modernizare a centrului oraşului. Din anul 2006 ansamblul de cartiere Burgogne, Halles, Châtelet este pietonal. Zona cuprinsă între strada Ioana d'Arc şi cheiurile Loirei a fost transformată în zonă verde. Mai mult decât atât, o nouă piaţă a fost construită în apropierea cheiurilor iar terasele au fost prelungite până pe malul Loirei.
Ce vizităm
Orléans este unul dintre oraşele care nu dă ocazia vizitatorilor săi de a se plictisi. Monumentele, muzeele, parcurile, grădinile, locurile de relaxare, sunt atât de numeroase încât timpul pare uneori prea scurt pentru a le vizita pe toate. În rândurile de mai jos veţi descopei doar câteva din atracţiile turistice ale acestui oraş.
Catedrala Sfânta Cruce Catedrala Sfânta Cruce este cel mai impresionant monument al oraşului. Pe locul în care se află amplasată fusese construită în secolul al-VII-lea o catedrală din care astăzi a rămas doar numele, Saint Croix (Sfânta Cruce), aceasta arzând într-un incendiu în anul 989. În locul ei a fost construită una dintre cele mai mari biserici romanice din Franţa, care a fost distrusă în anul 1278. Un nou edificiu de cult, de data aceasta în stil gotic, i-a luat locul.
În 1568, hughenoţii au distrus o parte a bisericii, a cărei reconstrucţie a fost finanţată de regele Henric al-IV-lea. Inaugurarea lucrărilor a fost făcută în 1601 de suveran şi de Maria de Medicis.
În timpul domniei lul Ludovic al-XIV-lea, ca un oamgiu adus Regelui Soare la trandafirii transeptului a fost adăugat un soare, alături de deviza : „Nec pluribus impar”(Mai presus de toate).
Reconstruită tot în stil gotic, Catedrala Sfânta Cruce a fost terminată în anul 1829.
Cripta Sfântulului Aignan
Cripta Sfântului Aignan a fost construită la ordinul regelui Robert cel Pios, pentru a adăposti rămăşiţele Sfântului Agnan. Acesta a fost unul dintre primii episcopi ai Orléansului şi cel care a salvat oraşul de invadatorii huni conduşi de Attila, în anul 451.
Cripta are aspectul unei biserici subterane, în trecut aici existând cinci capele. „Le martyrium”este încăperea în care se află rămăşiţele sfântului şi care este înconjurată de un zid cu patru deschideri ce permit vizitatorului să vadă relicvele.
Piaţa Martroi
În trecut, Piaţa Martroi era locul în care condamnaţii erau executaţi şi, de asemenea, locul unde era amplasată piaţa de grâne. Astăzi importanţa sa se datorează faptului că aici este locul în care se află statuia ecvestră a Ioanei d'Arc, inaugurată în anul 1855. Statuia o reprezintă pe eroină într-un gest de mulţumire faţă de divinitate.
Mănăstirea Minimes
Mănăstirea Minimes datează din secolul al-XVII-lea, fiind construită de Ordinul Călugăriţelor Cerşetoare Minimes. Din vastul complex religios de acum câteva secole, au rămas mănăstirea şi o parte a bisericii, care găzduieşte, în prezent Arhivele Departamentului Loiret.
Fostul Cartier Canonic
Cartierul Canonic a fost construit în Evul Mediu, pentru ca preoţii, în special membrii Consiliului Episcopal, să fie mai aproape de Episcopie. Acesta a devenit cu timpul, un veritabil oraş în oraş, fiind înconjurat de un zid înalt. În timpul Revoluţiei Franceze, cartierul şi-a pierdut funcţia religioasă, iar în secolul al-XIX-lea o mare parte dintre clădirile sale au fost demolate. Astăzi, doar vestigiile subterane mai amintesc de trecutul acestui loc, care îşi asumă acum un rol public şi administrativ, aici fiind amplasate Consiliul Regional, Rectoratul şi Muzeul de Arte Frumoase.
Străzile Bretonnerie, Ioana d'Arc şi Regală
Strada Bretonnerie este una foarte veche, făcând parte în Antichitate dintr-un drum roman, care pornea din Orléans şi se termina la Chârtre. Numele de „Bretonnerie” provine, se pare, de la o colonie de bretoni, care au fost alungaţi de invadatorii normanzi în secolul al-IX-lea şi s-au stabilit aici.
Strada Ioana d'Arc a fost construită în anul 1825, din ordinul regelui Carol al-X-lea, iar numele i-a fost dat pentru a celebra memoria celei care salvat oraşul de ocupaţia trupelor engleze.
Strada Regală a fost construită din ordinul regelui Ludovic al-XV-lea, în anul 1752. Aceasta s-a dorit a fi o arteră de 435 m, care să străbată Podul Regal, aflat în construcţie.
Casa Ioanei d'Arc şi Centrul Ioana d'Arc În timpul asediului englez asupra Orléansului, Ioana d'Arc a locuit în casa trezorierului general al ducelui de Orléans, Jacques Boucher. Până în secolul al-XIX-lea, clădirea şi-a păstrat aspectul original, ca mai apoi, când a devenit sediul unei mănăstiri dominicane, a suferit schimbări. Ïn 1940, un incendiu a distrus clădirea în întregime, aceasta fiind mai apoi reconstruită.
Centrul Ioana d'Arc cuprinde opere din perioada Evului Mediu, cea mai mare bibliotecă dedicată Ioanei d'Arc, manuscrise, documente autentice din perioada respectivă, microfilme, care pot fi consultate de vizitatori.
Casa La Coquille
La Coquille este una dintre cele mai remarcabile exemple de arhitectură renascentistă din Orléans. Îşi datorează numele carapacii sculptate între cele două console aflate deasupra uşii de la intrare.
Grădina Vechii Intendenţe
Grădina cuprinde o vegetaţie sălbatică şi Hotelul Vechii Intendenţe, a cărui clădire datează de la sfârşitul secolului al-XV-lea. Aceasta mai poartă numele de „Grand Maison” sau „Maison du Roi”, iar în trecut a găzduit oaspeţi iluştrii, cum ar fi regele Henric al-IV-lea sau suveranul Angliei, Irlandei şi Scoţiei, Ioan al-II-lea.
Parcul Louis Pasteur Parcul a fost realizat în 1927 de peisagistul Edouard Gilton, iar municipalitatea a decis să-i dea numele Loius Pasteur pentr a-l onora pe inventatorul fermentării oţetului (micoderma aceti), descoperire care a relansat industria de oţet care juca un rol important în economia oraşului.
Muzeul de Arte Frumoase
Muzeul de Arte Frumoase găzduieşte una dintre cele mai bogate colecţii de artă din Franţa. Expoziţiile sale cuprind picturi şi sculpturi franceze dintre secolele XVII – XVIII, picturi flamande, olandeze italiene şi o colecţie de artă modernă şi contemporană.
Podurile Orléansului
Primul pod al oraşului a fost construit în perioada galică. Acesta era din lemn şi nu a rezistat trecerii timpului. Spre deosebire de el, Podul Tourelles, realizat în secolul al-XII-lea, era din piatră şi lega actualele străzi Hâtelleries şi Saint-Morceau. Podul a fost distrus la mijlocul secolului al-XVIII-lea când a fost construit Podul Royal, care astăzi poartă numele George V.
În estul oraşului sunt situate podurile Thinat şi Vierzon, iar în vest se află Podul Joffre. Toate aceste poduri au fost construite în secolul al-XX-lea. Tot în partea de vest este localizat Podul Europa construit în anul 2000 de arhitectul Santiago Calatrava şi care este unic în Franţa.
Sala Tezelor
Sala Tezelor reprezintă ultima mărturie materială a primei universităţi din Orléans. A fost construită în secolul al-XV-lea în stil gotic, aceasta fiind o bibliotecă în care se desfăşurau examenele studenţilor.
Universitatea din Orléans şi-a câştigat renumele internaţional prin implementarea studierii dreptului roman, disciplină interzisă în Paris în secolul al-XIII-lea.
CERCIL
CERCIl este un centru de studiu şi documentare asupra lagărelor de concentrare din Loiret şi a deportării evreilor, precum şi un muzeu memorial dedicat copiilor din Val d'Hiv.
Centrul de documentare şi arhivare oferă vizitatorilor informaţii despre lagărele de concentrare din Beaune-la-Roland şi Pithiviers, unde 16000 de evrei au fost inchişi înainte de a fi ucişi la Auschwitz. Printre aceştia s-au numărat 4000 de copii din Val d'Hiv.
Parcul Floral La Source
Parcul La Source este situat la 10 km sud de Orléans şi este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este străbătut de râul Loiret, care dă numele Departamentului din care face parte oraşul şi cuprinde grădini de irişi, dalii, trandafiri, zarzavaturi, roci, un parc animalier, păsări şi fluturi exotici, spaţii de joacă pentru micuţii vizitatori.
Domeniul La Source a fost constituit în secolul al-VII-lea şi cuprindea un castel şi vaste grădini. În 1720 a intrat în posesia vicontelui Bolinbroke, om politic şi scriitor care a creeat „Academia La Source”, salon literar şi filosofic, frecventat de artişti şi intelectuali iluştri, ca
Voltaire.
Două secole mai târziu, în anul 1959, cele 400 de hectare ale domeniului au fost cumpărate de oraşul Orléans şi Departamentul Loiret. În anul 1964, pe cele 35 de hectare situate în jurul râului Loiret, a fost creeat Parcul Floral La Source.
Printre grădinile sale tematice se numără „Le tableau d'iris”, care este unică în Europa cuprinzând 940 de specii de irişi sau „La roseraie du miroire” care adăposteşte 500 de varietăţi de trandafiri. La acestea se adaugă „La serre aux papillon”, o grădină tropicală de 250 m², în care se află o multitudine de fluturi exotici proveniţi din Madagascar, Filipine şi Indonezia.
Castelul Clos - Lucé - Parcul Leonardo da Vinci Castelul Clos – Lucé - Parcul Leonardo da Vinci este un loc cultural care propune vizitatorilor descoperirea şi înţelegerea maestrului italian Leonardo da Vinci. Acesta s-a instalat la Clos – Lucé în anul 1516, la invitaţia regelui Francisc I. De altfel, legătura sa cu Franţa, unde şi-a petrecut ultimii 3 anu din viaţă, s-a realizat prin intermediul a trei regi: Carol al-VII-lea, Ludovic al-II-lea şi Francis I.
Parcul Leonardo da Vinci introduce vizitatorul într-o călătorie iniţiatică în care va descoperi lumea lui Leonardo da Vinci. 18 maşini gigantice, 40 de pânze translucide şi 8 puncte sonore dezvăluie universul pictorului, arhitectului, inginerului şi botanistului Leonardo da Vinci.
În inima parcului,o grădină reconstituie studiile şi munca maestrului în domeniile botanic şi geologic. Mai mult decât atât parcul cuprinde şi o expoziţie care prezintă rezultatele studiilor, muncii şi cercetării maestrului din perioada milaneză (1507-1513) şi perioada franceză (1516-1519).
Povestea Ioanei d'Arc
Ioana d'Arc este cunoscută astăzi în întreaga lume. Povestea ei a inspirat scriitori, regizori, istorici, dar şi oameni simpli. Însă, pentru orléanezi Ioana d'Arc este mai mult decât o legendă, ea reprezintă un simbol al rezistenţei în faţa invadatorilor străini şi eroina căreia oraşul îi datoreazã existenţa. De aceea memoria sa este celebrată şi preţuită.
Ioana d'Arc s-a născut în 1412 la Domrémy, într-o familie de ţărani. Conform propriilor mărturii, la 13 ani a auzit pentru prima oară vocea lui Dumnezeu care a sfătuit-o să fie înţeleaptă şi ascultătoare. În 1428, când englezii au început asediul Orléansului, vocea i-a poruncit să se întâlnească cu Carol al-VII-lea, să ridice asediul oraşului şi să-l însoţească pe rege la Reims pentru a fi uns. În anul 1429 Ioana d'Arc a plecat spre Chinon pentru a-l întâlni pe rege. Ajunsă aici, a reuşit să-l convingă pe acesta să-i încredinţeze o armată pentru a salva Orléansul, fapt realizat în luna mai a anului 1429. Ulterior a recucerit oraşele Auxerres, Troyes şi Châlons, deschizând drumul regelui spre Reims. În luna iunie a aceluiaş an, regele este uns în catedrala din Reims, confirmându-şi astfel legitimitatea.
După acest succes Ioana d'Arc s-a îndreptat spre Paris pentru a-l elibera, dar a fost rănită şi nevoită, astfel, să se retragă. A revenit, însă, cucerind Compiègne. Victoria a fost urmată de capturarea sa de către adversarii regelui, care au vândut-o englezilor, în mai 1430. A fost acuzată de erezie şi vrăjitorie şi judecată de tribunalul ecleziastic din Rouen. Deşi, iniţial, a hotărât să recunoască acuzaţiile ce-i fuseseră aduse, ulterior, a revenit asupra decizie, iar consecinţa a fost condamnarea sa la ardere pe rug (29 mai 1431).
Abia în 1450, regel Carol al-VII-lea, care nu depusese niciun efort pentru a o salva, a deschis o anchetă care a avut ca finalitatea reabilitarea sa în 1456. A fost beatificată în 1909 şi canonizată în 1920.
Orléans îi preţuieşte memoria sarbătorind-o an de an şi făcundu-i cunoscută povestea tuturor celor care vizitează oraşul.
Timp liber
Plimbarea prin centrul oraşului sau pe malul Loirei poate însemna un moment plăcut de relaxare, la fel ca şi vizitarea unora dintre cele mai faimoase patiserii din Orléans. De asemenea, sălile de biliard, bowlingul sau „l'Astrolab”, unde există o sală de concerte, pot fi alegeri potrivite pentru petrecerea timpului liber.
Shoppingul este o altă modalitate de relaxare, mai ales că majoritatea magazinelor acceptă cărţi de credit, iar în Orléans se găsesc reprezentanţe ale firmelor internaţionale cum ar fi: H&M şi Le Galarie Lafayette. De asemenea nu trebuie evitate suvenirurile dulci şi delicioase făcute de fabrica locală de ciocolată, al cărei magazin se află în apropiere de centrul oraşului.
Strada Bourgogne este locul în care se găsesc majoritatea barurilor şi puburilor din Orléans, şi locul în care veţi descoperi viaţa de noapte a oraşului. Mai mult decât atât, pe malul Loirei vara se ţin concerte, acici fiind şi locul de întâlnire al adolescenţilor şi tinerilor.
Linkuri utile
www.orleans.fr.
wikitravel.org/en/orleans
http://en.wikipedia.org/wiki/Orleans
Redactor de pagina
Silvana Preda
|
| Călătoreşti la Orleans? |
