Despre noi, Familia Liceului de Artă, Baia Mare  

Mici artişti

Cu-o paletă de culoare
Ne-nălţăm până la soare
C-un arcuş şi-un contrabas
Plutim în al aerului balans
Iar la pian nu ne sfiim
S-arătăm lumii ce ştim,
Clapele, doar nişte piese
Le dăm suflet...nu fusese.
Pensulă, stilou, creion
Creăm vise, un milion
Prieteni, familie şi iubire
Toate o să rămînă doar o amintire!

Lara Avram, clasa a VIII-a C

Uniformă ne e arta!

Treci pe vale şi pe pod. Te-opreşti.
În faţă—două clădiri înalte,
Iar în ele se-ascunde tot ce doreşti,
Pictură, muzică, dar şi carte.
Noi suntem puţin ciudaţi:
Uniformă ne e arta şi ne pictăm viitorul
Însă, între noi, toţi suntem fraţi
Şi muzica ne-alină dorul.
Pe coridoare domnesc picturi muncite.
Mereu se-aude câte-o serenadă,
Iar pauzele sunt mult dorite
Atunci facem paradă.
Un pictor visător pe-o bancă
Un violonist încearcă
Un grafician zâmbeşte
O chitaristă se opreşte.

Teodora Lazar, clasa a VIII-a C

Muzica
Se aude o chitară,
Se simte o atingere uşoară,
Ritmul e de neatins,
Sunetul e bine prins
Mintea mea încetineşte,
Numai ritmaul mai gândeşte,
Numai sunetul mi-e inima,
Numai versurile găsesc rima.
Atingerea uşoară mă-ncălzeşte
Doar sunetul mă mai iubeşte
Melodia îmi alină plânsul
Ritmul întăreşte râsul.
M-am trezit şi-am adormit
Pe melodia unui cânt dorit.
Aceasta este viaţa mea.
Aceasta este muzica!
Teodora Lazar, clasa a VIII-a C

Liceul de Artă

Liceul de Artă noi ne numim,

Muzica şi arta cu dăruire le slujim

Profesorii sunt cei mai buni

Fără comentarii.

Desenul şi muzica ne sunt stăpâni

Dar nici celelalte materii

Nu sunt de izbelişte:

Biologie, română, mate!

Chiar şi la istorie sau geografie,

Suntem cei mai buni!

Îndemn

Îndemn

Ce-ar fi în astă lume
Să trăim fără a spune
Vrute, sute, rele, bune
Şi tot ce se poate spune?

Să nu pot spune „Te iubesc!”
Să nu pot zice ce-mi doresc
Să plâng, să râd, să mă distrez
Nimeni să nu ştie ce gândesc?

Gramatica s-a inventat
Tocmai pentru acest fapt:
Să poţi vorbi, comunica,
Să scrii corect şi făr-a vrea.

Deci, cetăţeni, luaţi aminte,
Băgaţi în a voastră minte:
Învăţaţi a scrie bine,
Ca să fiţi persoane fine!

Voicu Iulia, clasa a VIII-a C

Gramatica...

Gramatica

De când eram în clasa-ntâi
Nu i-am dat de căpătâi
Unei ramuri din „citire”
Ce-o tot uit şi tot revine:
E gramatica cea grea
Ce toată lumea o ştia,
Ce tot şcolarul o tot ştie
Ce mereu va fi tot vie.

E plină de-analize-ntortocheate,
Are subiecte şi predicate,
De numai cu ele poţi zidi palate
Şi descrie ca în vise
Lumea poveştilor nezise.

Avram Lara, clasa a VIII-a C

                                               Neliniştea predicatului

            Într-o seară cu cerul înstelat, predicatul merge la subiectul cel învăţat.
            -Domnule, ce rost mai are în propoziţie un predicat, când celelalte sunt mai frumoase, de invidiat? îl întrebă predicatul deprimat.
            -Nu ştiu cum să îţi explic...tu nu ai un rol mic! Tu eşti cel mai important!
            -Ha! Foarte amuzant!
            -Nu glumesc deloc, nu mi-aş pierde timpul, dacă ăsta ar fi un joc! Tu, în propoziţie ai un rol esenţial, ca în pustiu o cărare. Tu eşti inima şi sufletul enunţului, tu eşti aripa porumbelului! Ce-ar face un porumbel dacă n-ar zbura defel? O propoziţe fără predicat este exact la fel! Dar, stai! Tu poţi fi folosit singur, pe când noi fără tine suntem nişte nimicuri. Acum ai învăţat la ce e bun un predicat? Acum ştii că totul are un rost pe lume, că totul are un scop anume?
            -Da, răspunse predicatul fericit. Mulţumeşte politicos şi pleacă bucuros.
             Până atunci nu s-a simţit niciodată atât de mândru. Nici nu poate fi vorba să se laude, ştia că ceilalţi nu o să îl placă.
             Aceasta este povestea unui predicat care era tare deprimat. Dar găsindu-şi scopul, imediat s-a şi înveselit şi rămas-a fericit.

Avram Răzvan, clasa a VII-a C

Subiectul

Subiectu-i rege-n propoziţie
Şi el ocupă prima poziţie.
Denumeşte autorul,
Dirijează corul,
Ne arată personajul
Ce înveseleşte peisajul
Ce el face acţiunea
Şi-nerzeşte păşunea,
Ce se face remarcat
Ca un mare împărat,
Ca un rege peste văi
Ca flacăra ce dă văpăi..
El nu este doar un rege,
Ci şi munceşte şi-nţelege
Cât de greu e să clădeşti
O propoziţie din rude mari, împărăteşti,
Cu subiect şi predicat,
Cu şef şi subordonat!
Lazar Teodora, clasa a VIII-a C

Autoportret

Gri

Autoportret: o foaie, un creion
Şi o chitară ce conturează vag o siluetă
După versurile unei poezii.
Fără alte explicaţii şi filosofii:
Un desen în gri.

O haşură înclinată, puţin dezordonată,
În tonuri de B7
Şi la ochi sclipiri albii
Ce răzbat din zeci de şoapte
Îngânate lin în noapte.
Doar să ştii:
Am rămas tot gri.

Lazar Teodora, clasa a VIII-a C

Autoportret de fluture

Sunt un fluture venit din amintire…
Și am venit să-ți dau de știre
Că fiecare clipă din trecut
E veșnică și niciodată n-o s-o uiți.

Sunt un fluture venit din amintire…
Tu nici nu știi…sunt tu…din fragedă pruncie
Am venit să îți aduc aminte
De păr șaten, ochi mari și gură vie.

Sunt un fluture venit din amintire…
Am aripi gingașe ca petalele de crin
Ca sufletul tău din copilărie…
Ca inima ta pe vecie…

Sunt un fluture venit din amintire…
Sunt o ființă sinceră, sora fericirii
Caut dragoste, sinceritate, un colț de rai
În care să-mi petrec frumos umilul trai.

Alice Dumitrescu, clasa a VII-a A

Autoportret

Eu sunt o fată mică,
Înaltă şi frumuşică.
Am părul castaniu
Cu câteva nuanţe de-auriu.

Am ochii de-azur
Surâsul ca un murmur,
Sunt o fată finuţă
Cuminte şi drăgută.

Zilnic sunt fericită
Zglobie şi amuzantă
Uneori sunt enervantă,
Prost dispusă sau supărată.

Sunt o fată drăguţă
Dulce şi finuţă.
Dacă mă vei întâlni,
Prieteni instantaneu vom deveni!

Crişan Dana, clasa a VII-a C

Satul din sufletul meu 

A fost odată

Uneori mintea-mi zboară-n depărtări,
Cutreierând pe vechi cărări,
Pe-un drum pietruit,
De mii de poteci ocolit.
Şi firul se opreşte,
Într-un sat el poposeşte
Şi s-aşază gânditor,
Pe urmele unui vechi popor.

Acum totul s-a schimbat,
E-o nouă lume, e-o nouă stea,
Doar îngălbenitele tablouri
Amintesc de cum era.
Pare-un vis, un joc al minţii,
Un abis sau o mare de reflecţii.
E-un tablou şi-n el o fată
Şi pe faţa-i albă, o mică pată,
Arată că a fost odată,
Că acum totul e nou.
Şi la gâtu-i firav, o zgardă lată,
Din mărgele prelucrată,
Adusă de-un tânăr brav,
Ce-o iubea odată,
Zice că acum s-a dus,
Că se-apropie de-apus,
Că ei erau şi-acuma nu-s.
Baticul colorat şi cu grijă aranjat,
E legat la spate, ca s-arate,
Că ea ştie cum să-l poarte,
Ca o tânără fecioară,
Ce era ea odinioara.

Se plimba nestingherită,
Pe cărarea pietruită,
Cu gândul prin visuri,
La nemaivăzute paradisuri,
Fredonând ceva aparte,
Ca o lacrimă de dor,
Ce se pierde-ncetişor.

Până şi satul era altul, nu doar ea.
Era vesel de-a lungul şi de-a latul
Şi-n izvor de râsete domnea.
Era plin de tinere frumoase
Şi de nenumărate case,
Cu garduri din lemn de pin,
Împodobite cu flori de mălin.
Femeile plecau la vâltoare,
Să spele rufe-n valea mare,
Să le-aducă- mprospătate
Şi cu busuioc înmiresmate.

Şi acum începe
Cu ,, a fost odată”,
O preacurată fată,
Cu ochi-i ca două măsline
Şi mâinile-i două tulpine.
A fost şi a trecut,
Vine un nou început,
Oglindit în cel ce-a fost,
Dar o nouă cale, un alt rost.

Teodora Lazar

Satul din sufletul meu

Într-un sat uitat de lume
Trăiesc mulţi veniţi pe lume:
Oameni, necuvântătoare, lanuri-ntinse de porumb,
Fructe moi, întregi şi bune.

Parcă eşti într-o poveste
De viteji şi de eroi,
Pe tărâmuri ca din basme,
Cu covoare verzi şi moi
Şi cu spice aurii,
Pe la noi mereu să vii.

Ţărăncuţe şi ţărani
Cu bluziţe şi iţari,
Joacă hora ţărănească
Din fluier, ceteră şi ţambal,
Iar copiii lor se joacă,
Plaiuri mândre înconjoară,
Asta-i Ţara Românească!!
 

Maria Bîrle, clasa a VII-a C    

Satul din sufletul meu

Mi-e toamnă, mi-e rece şi mi-e ud
În sufletul trist, pustiit
De tot ce-avem: borduri, asfalturi şi nebuni
De tot ce nu mai avem: suflet demn, curat şi pur.

Privirea-mi e-ndreptată în trecut
Spre-un loc frumos, de mult pierdut
Unde oamenii trăiau în armonia
Zilei de ieri, de azi şi de mâine.

E locul ce mi-l amintesc cam vag
Căci am crescut şi am uitat,
Dar înca simt pulsaţia acelor vremi,
Mi-e dor şi drag de satul de atunci...al bunicilor mei.

E sărbătoare şi e joc în parc
Si apa susură cu drag
Şi noi, copiii, aşteptăm să vedem
Fetele şi băieţii cum se prind în joc.

Oraşul nu ne oferea aşa ceva
Eu şi sora mea mereu admiram
Coroanele sclipitoare şi penele uimitoare
Ce împodobeau capetele tinere şi mândre.

Da, era un alt port, strălucitor
Şi eram mândră să îl port pe la serbări
Căci nimeni nu avea cămaşă şi poale
„Înţânţălate” precum erau acele.

Îmi amintesc ce fericiţi eram cu toţi,
Ne-am fotografiat: părinţi, bunici, nepoţi...
Bunica mai poartă în suflet acea lume vie
Pe care numai ea o mai ştie.

Acum mi-e greu şi nu mai pot
Să nu mai ştiu de car cu boi, de câmp cosit,
De lapte proaspăt muls, de câine şi pisică
Dornici să sorbească licoarea albă şi dulce.

E păcat că îngropăm definitiv sub geana uitării
Rădăcina adâncă şi încă vie a originilor ce
Mai iese uneori clocotind ca sângele fierbinte
Dar nu mai ştim ce e...ce-a fost.

Gândul străin ne ispiteşte
Modernitatea ne răpeşte, ne pierde în neant.
Vrem altceva ... şi ne înstrăinăm de tot
Ce bunicii şi părinţii noştri-au fost.

(Anca Sabo)

                                                              Bucuria Satului

            Soarele îşi ivi chipul cu un nemărginit zâmbet, iar razele lui mângâie cu delicateţe vârfurile caselor, ramurile copacilor şi pragurile uşilor.
            Cocoşul cânta cu noi puteri, iar animalele de la fermă se trezeau cu greu. Grajdul era încă liniştit, iar apa din găleţi sclipea în razele soarelui. O iapă a început să geamă, încercând să-şi deschidă ochii cu firicelele de lumină ce-i pătrundeau printre gene. Omul care hrănea animalele s-a trezit mai devreme decât ele şi cu o uşoară bătaie în podea, animalele se treziră imediat. A deschis fiecare uşă, le-a pus de mâncare şi le-a curăţat „locuinţa”.
           Dintr-o dată, un strigăt de „bună dimineaţa” se răspândi în grajd. Era comisul Ioniţă, împrăştiind noile veşti din sat. El îl căuta pe domnul Mihai, proprietarul fermei, nu pe omul care se îngrijea de ele. Şi, cu bun simţ fiind, Ioniţă îl salută pe moş Ilie. Acesta îi răspunse şi îl îndrumă pe musafir spre imensa casă a stăpânului.
Intrând în casă, Ioniţă este poftit să ia loc la masa plină de bucate. Ioniţă acceptă cu greu să ia o bucată de pâine prăjită şi o jumătate de cană cu lapte. Nu peste multă vreme, cei doi au pornit pe jos spre Hanul Ancuţei, au parcurs un drum lung, căci în perioada aceea nu existau maşini.
          Toată lumea a petrecut la han, departe agitaţia de la oraş, participând la un concurs de mâncat plăcinte şi de băut vin din oală de lut. Toţi au sărbătorit şi au închinat pahare pentru iepele ce creşteau atât de sănătoase şi de puternice. Bucuria satului este mare şi autentică, deoarece nimeni nu-şi doreşte lucruri scumpe sau tot felul de marunţişuri nesemnificative precum se întâmplă la oraşe.
Soarele se ascunse după coasta dealului care desparte satul nostru fericit de urbea plictisită şi palidă.

Pop Daiana, clasa a VIII-a C

Metafor-tangente

                                   Între cer şi pământ

            Între cer şi pământ, pe tabla neagră scriu cu raze de soare radicalul pădurii, rezultatul fiind casa din copac.
            Între cer şi pământ, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al uleiului încins din tigaie, înmulţind cartofii cu puiul slab din supermarketul cu reduceri aparente, rezultând astfel drumul cunoaşterii stomacului ce trece de la “-“ la “+” infinit.
            Între cer şi pământ, privesc la casa din copac ce n-are muchiile drepte, încercând să-mi reduc lumina solară ce bate asupra cubului de lemn.
            Între cer şi pământ, ochii-mi creează leagănul ca schiţă, cel ce va fi atârnat de o creangă dreaptă a copacului. Pot să-mi scriu în minte câte cuie şi piuliţe îmi trebuie pentru a termina această construcţie.
           Între cer şi pământ, unele crengi ale copacului se divid în altele, creând astfel intersecţia lor. Poate după ce voi finaliza acest cub de lemn şi leagănul, am să încerc să reduc unele crengi ale copacului.
           Între cer şi pământ, casa din copac este aproape gata, însă acoperişul ei are un unghi nepotrivit, de aceea îl voi ajusta, ca să devină obtuz.
          Între cer şi pământ, această construcţie s-a concretizat, în sfârşit, iar acum pot să stau la grătar şi să ma dau pe leagănul echilateral.
Între cer şi pământ...

Florina Dan, clasa a VII-a A

                                           Filosofia vieţii trece prin stomac

                 Între cer şi pământ, pe tabla neagră scriu cu raze de soare radicalul pădurii, rezultatul fiind casa din copac.
                 Între cer şi pământ, în casa din copac, pe tabla neagră conştientizez sensul ascuns al uleiului încins din tigaie, înmulţind cartofii cu puiul slab din supermarketul cu reduceri aparente, rezultând astfel drumul cunoaşterii stomacului ce trece de la “-“ la “+” infinit.
                 Între cer şi pământ, pe tabla neagră calculez, adunând şi scăzând distanţa mamei faţă de frigider , alegând ca reper aragazul. Adunând gradele unghiului în care se află aragazul, găsesc ca rezultat un unghi drept, paralela lui fiind dulapul pe care, dacă îl împărţim la doi, aflăm că doimea de pe partea cu farfuriile este egală cu doimea de pe partea oalelor. Măsurând un unghi de 25 grade şi urmărind semidreapta din dreapta, dăm de rafturile agaţate de dulap. Dacă prelungesc bisectoarea unghiului format de dulap şi rafturi, îmi dau seama că ea trece prin spaţiul geamului prin care privesc casa.
                Rezultatul distanţei dintre frigider şi cuptor înmulţită cu şase îmi dă exact măsura distanţei dintre casă şi locuinţa din copac.
Între cer şi pământ, pisica vecinei, nefiind atentă, s-a dezechibrat şi a căzut din copac, îndreptându-se spre pământ cu viteza clasică de 9.8 m/s, dar spre norocul ei, a căzut în picioare. Zgomotul a atras atenţia câinelui, care a găsit un motiv bun pentru a o alerga prin curte, aceasta, reuşind cu ultimele puteri şi cu sufletul mid, să sară gardul.
               Distanţa pomişorilor din curte o aflu împărţind la patru lăţimea străzii pe care stau. Dacă ştiu aceasta, voi putea planta 10 flori între ei şi dacă înmulţesc florile cu 20, aflu câte plante minunate are mama în grădină.
              Am observat că mama mă caută, aşa că voi lăsa calculele, căci cartofii şi friptura se răcesc. Cu părere de rău, dar şi cu o poftă de mâncare nemăsurată, atrasă de mirosul alimentelor prăjite, părăsesc locul meu preferat (spaţiul dintre cer şi pământ, ce îmi aparţine în totalitate) şi revin pe pământ, aici unde viaţa îşi urmează cursul, indiferent de calculele mele.
Diana Domniţa, clasa a VII-a A

Matematică tristă

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
- în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre
iar eu, din centru, înmulţesc iar şi iar gandurile mele despre tine.
Sunt paralel în lumea asta când visele nu se-mplinesc,
dar tu mă-nveţi din nou puterea
Gândului omenesc.

eşti ortocentru pentru mine, iar înălţimile din noi
sunt vârfuri de triunghi perfecte
spre care tindem amândoi.
eu te privesc din centrul sferei, traseul tău e paralel.
nicicând nu vom putea culege
speranţe semănate ieri.

Tangenta ochiului meu nu mai poate înhite hăul divizat
-în mine şi în tine-

Tudor Ardeleanu, clasa a VIII-a C

Eu, tu şi ce ne-a mai rămas

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
- în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre
iar eu, din centru, te privesc cu ochii trişti şi goi,
încerc să îmi adun zilele şi să îmi împart nopţile
să pot realiza cum trece vremea mea într-un segment
distanţă faţă de iubirea ta.
Eu, tu şi natura suntem un triunghi în deplină armonie
unghiul în care te-ai aşezat
este mai mare decât perimetrul dragostei faţă de tine
încerc să-mi scad clipele ce ne despart şi să-mi înzecesc
cele care nu se mai terminau în prezenţa ta,
astfel creând ecuaţia vieţii noastre
-eu “+”, tu “+”, natura egalând dragostea nemărginită-
încerc poate să nu fiu trist, deoarece bisectoarea lumii ne desparte
şi aşa, încet-încet, sufletul meu te lasă în natura ta
iar eu rămân la ştiinţă, calculele şi matematica
mi-au umplut viaţa numai cu succese.
Acum, tu, stând la poalele unui munte, iar eu, efectuând calcule pe acesta

dar nu uita: dragostea, raţiunea şi natura
nu-şi au locul împreună în zilele noastre!

Florina Dan, clasa a VII-a A

Distanţa ce ne leagă...

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat-
-în mine şi în tine-
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre,
iar eu, din centru, trasez uşor drepte diferite,
ce s-ajungă în acelaşi punct, tu.

radicalul distanţei dintre noi este eu, sau este tu,
micul rezultat fiind un punct lăsat de-o ploaie,
ce prin incompletul său major, uneşte doi termeni,
leagă două jumătăţi ale aceleiaşi adunări:
-eu şi tu-

n-aş zice că aerul intermediar îmbină două triunghiuri congruente,
el divide goliciunea într-un plan cu mulţi de “+”
-între mine şi între tine-.
laturile noastre sunt direct proporţionale.

raportorul judecăţii şi al raţiunii măsoară unghiurile: congruente.
Poate sunt prea multe pentru a coincide unui caz,
sau prea puţine pentru adevăr.

însă, mereu de-ajuns pentru a arăta un lucru...
Asemănarea.

Teodora Lazar, clasa a VIII-a C

Geometria sferelor albastre

Tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
-în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului înveţi geometria sferelor albastre.
iar eu, din centru, te privesc semeţ cum scrii pe tabla simetrică,
folosind creta cilindrica de argint
şi explicându-ţi ţie însăţi geometria sferelor albastre
şi încerci chinuitor să înţelegi de ce atunci când plec departe,
curg cristale cu o stare de agregare lichidă, sărate la gust,
curg paralel pe faţa ta din centrul sferelor albastre.
Când mă întorc din drumul meu singuratic,
pe faţa ta perpendiculară cu pământul
Nu mai sunt cristale, dar acum, un semicerc simpatic
A apărut pe chipul tău, iar cu braţele,
În poziţia unui unghi obtuz, mă strângi cu dragoste.

Avram Răzvan, clasa VII-a C

Geometria sferelor

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
- în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre
iar eu, din centru, privesc cum tu înveţi geometria sferelor albastre
şi cum, o rază de soare, cade perpendicular pe creştetul capului tău
şi te luminează.
Acele sfere senine suntem noi,
care, ca două picături de apă dintr-un nor.
...sub atracţia gravitaţională a pământului,
suntem atraşi cu o forţă egală cu forţa magnetică
a doi poli de sens opus.
Iar lumina ochilor mei, dreapta care ne uneşte
Şi care asemeni unei bisectoare, împarte unghiul vizual
În două unghiuri congruente, iar imaginaţia ta,
se focalizează ca o figură geometrică pe retina ochiului meu
şi îmi încântă privirea.

Denisa Zehan, clasa a VII-a C

Unghiurile vieţii

tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
- în mine şi în tine -
doar tu, pe axa irisului, înveţi geometria sferelor albastre,
iar eu, din centru, veghez spre răsăritul soarelui de dimineaţă.
Tu priveşti în undele oceanului până se vor izbi de stânci.
...când dimineaţa va veni, atunci noaptea se va termina
un surâs de privighetoare va lumina drumul spre paralela ta,
desenând triunghiul vieţii şi perimetrul său.
Am ajuns în depărtare la o deschidere de câteva grade
să folosesc ecuaţia destinului şi bisectoarea lui.
...în viaţa asta cubică, s-ar zice
sunt doar eu şi tu, în spaţiu, în plan
congruenţa este perfectă, se armonizează acum
ca fantasme povestesc şi în ecuaţii se exprimă
adverbul matematic încet se dezvăluie
şi eu, şi tu, avem aceeaşi viaţă
şi vom privi în gol, în plan, spre-o altă lume
care se va micşora cu-n grad, poate cu două
viaţa e aceeaşi, dar se va termina
şi în acel calcul soarele nu va mai răsări.

Flavia Filip, clasa a VII-a A

Ocrotiti mediul! Pretuiti darul primit!

Valoarea apei

         Cum ar fi să nu avem parte de apă? Cum ar fi să nu ne putem scălda în apa limpede, încălzită de soare, ca mai apoi să ne uscăm la umbră? Cum ar fi dacă nu ar ploua niciodată? Imaginaţi-vă cum ar fi nopţile fără furtunile care ne sperie noaptea.
        Dacă acest lucru oribil s-ar întâmpla şi nu am mai avea parte de bucuriile pe care ni le oferă apa, cu siguranţă nici noi nu am exista. Dacă la un moment dat, din cauza consumului necugetat de apă, ar fi o secetă cumplită, plantele pe care le iubim atât de mult s-ar ofili, lipsite de seva vieţii, animalele s-ar stinge sub ochii noştri îngroziţi. Şi nu doar ele s-ar duce, şi noi ne-am usca de pe picioare, căci nu ar fi posibilă viaţa pe Terra fără apă.
        Iubiţi natura? Va place să vă petreceţi timpul în pădure? Dacă proviziile de apă s-ar epuiza, acest lucru ar fi doar o amintire. Aveţi grijă de resursele pe care ni le oferă natura. Aveţi grijă de apă! Nu toţi locuitorii planetei se bucură de acest privilegiu!
       Îi compătimesc nespus de mult pe oamenii săraci care trăiesc în Africa. Ei trudesc zile întregi pentru câţiva litri de apă, neştiind şi neputându-şi imagina că într-o altă parte a lumii, zilnic, oamenii nerecunoscători irosesc apă în cantităţi mari pentru cele mai neînsemnate lucruri.
       Noi suntem norocoşi că avem apa la dispoziţie fără niciun efort şi ar trebui să-i apreciem adevărata valoare, pentru că este unul din elementele esenţiale ale existenţei vieţii pe pământ.
      Nu aş putea să îmi imaginez cât de groaznică ar fi ziua în care apa nu va mai fi.

Iulia Voicu, clasa a VIII-a C

                                                            Pădurea, plămân al Terrei

Pădurea este cel mai important element care oferă oxigen oamenilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe pământ. V-aţi întrebat vreodată ce este o pădure? Ei, bine, răspunsul este foarte simplu, dar şi important în viaţa de zi cu zi.
Pădurea este o suprafaţă mare de teren, acoperită de mulţi copaci. Sub aceştia se găsesc plante mai mici, precum flori, iarbă, tufe, care ne încântă privirile. Printre plante, de asemenea, trăiesc tot felul de insecte, animale, precum păsări, insecte, vulpi, urşi, porcuşori mistreţi etc.
Întrebarea este: Cum îi ajută pădurea pe oameni să respire? La fel ca animalele, şi oamenii inspiră oxigen din aer şi expiră dioxid de carbon. Copacii preiau dioxidul de carbon din aer, dând în schimb mari cantităţi de oxigen.
Vedeţi cum o pădure poate asigura viaţa a milioane de oameni? Dacă nu ar exista, oamenii cum ar mai respira? Cum ar mai trăi fără ea? Pădurea îşi are rolul ei în existenţa vieţii pe pământ. Ea oferă oamenilor oxigenul, dar şi un habitat animalelor.
Acum să ne gândim: dacă tăiem pădurile, nu vor dispărea specii de plante şi animale? Nu numai că nu ar mai exista oxigen, esenţial vieţii, dar dispar sute, mii de specii de plante şi animale!
Să ne gândim să nu tăiem pădurile! Să le apărm cu orice preţ! Să ne gândim la o viaţă şi un pământ mai bun!
Dana Crişan, clasa a VII-a C

Craciunul in casa si in sufletul nostru

                                                       Obiceiuri de iarnă în Maramureş

        Crăciunul este sărbătoarea aşteptată cu mult drag de toată lumea, este sărbătoarea sufletelor, pentru că familia se reuneşte, iar darurile vin să contureze ideea că nu este important să primeşti, ci să dăruieşti. În Maramureş, această Sfântă Sărbătoare este deosebită, pentru că se păstreză tradiţii din vechime, existând chiar şi practici precreştine. Maramureşul despre care vă vorbescc este o parte din judeţul Maramureş de astăzi. Este Maramureşul voievodal, cunoscut şi sub denumirea de Maramureşul istoric. Acesta se întinde pe patru văi: Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosăului, Valea Tisei.
        Vă voi prezenta câteva obiceiuri de pe Valea Izei. Pentru început, gazdele îşi pregătesc gospodăria, deoarece se apropie Sfânta Sărbătoare. În multe sate din această zonă, în seara de Crăciun, se ung vitele şi grajdurile cu usturoi, pentru ca nu cumva să vină pe acolo strigoii, moroii sau alte duhuri necurate şi să le omoare. Usturoiul se pune în coarne, pe frunte, pe spate şi în genunchi, făcându-li-se animalelor semnul crucii. De asemenea şi oamenii se ung cu usturoi în frunte, la coate şi-n genunchi. Şi casa trebuie ferită de pericole, astfel că ferestrele se fac cu usturoi pentru a îndepărta demonii nopţii.
      În dimineaţa de Crăciun, e bine ca fiecare să se spele pe faţă cu apă luată dintr-o vale (deci dintr-o apă curgătoare, pentru a putea beneficia de puritatea ei), iar în vasul cu apă se pune şi o monedă de argint, pentru ca tot anul care vine oamenii să fie curaţi ca argintul.
Femeia care face colacii, se duce în grădină cu mâinile pline cu aluat şi zice către fiecare pom aşa: "Măr, păr, prun etc., aşa de rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele! "
      Tot în seara de Crăciun şi apoi până la Anul Nou, fetele care doresc să îşi cunoască viitorul, iau din fiecare fel de mâncare câte o bucăţică şi o pun într-o ulcică. În seara de Anul Nou înconjoară casa de nouă ori, iar ultima dată când înconjoară se uită pe fereastră şi îşi văd sortitul mâncând din ulcică.
      Prin unele părţi mai este un obicei care se ţine în Ajunul Crăciunului, când dascălii tineri de la biserici umblă cu icoana, pe care este înfăţişată naşterea Domnului, în mijlocul satului.
      Dacă un copil se naşte în Ajunul Crăciunului, se zice că va fi norocos în viaţă. Cine vrea să aibă noroc şi sănătate, nu mănâncă nimic toată ziua de Ajun. Gospodarii se scoală foarte devreme şi aduc în curte paie, surcele, aschii şi le bagă în sobă, zgândărind focul să iasă scântei multe, căci atunci, cu siguranţă, vor avea bucate, bani şi vite.
      Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez Crăciun fericit! Iar de aveţi curiozitatea de a săbători în locuri de basm, veniţi în       Maramureşul istoric, alături de oameni gospodari, credincioşi, dar şi ospitalieri!

(Chiriguţ Diana, clasa a X-a A)

                                                                   Crăciunul în Maramureş

        În Maramureş, de Crăciun lumina nu se stinge şi nicio casă nu rămâne necolindată. In ajunul Crăciunului, femeile se pregătesc să întâmpine Naşterea lui Cristos cu multe bunătăţi.
       Încă din postul Crăciunului, "coconii" din Budeşti încep să înveţe colinde noi şi să le repete pe cele ştiute încă din iarna trecută. Pentru a le fi mai usor, şi-au format la şcoală un ansamblu, unde au "exersat" tot postul. Copiii sunt primii care vestesc Naşterea Domnului în toată gospodăriile. Dupa Slujba de Litie, maramureşenii de pe valea Cosăului, comuna Budeşti pleacă de la biserică şi colindă pe la case toată noaptea, dând vestea Naşterii Mântuitorului.
       Primii colindători din sat, unii doar de o schioapa, nu se plang nici de frig, nici de dureri de picioare chiar daca trebuie sa strabata kilometri ca sa duca vestea Nasterii Pruncului Sfant cat mai departe. Dupa o zi de colindat, ei nu mai numara in traistutele lor nucile, colacii si merele, ci banutii, pentru ca si la tara lumea s-a modernizat, dupa cum a spus o "gazdoaie".
      Baietii mai mari 14-16 ani merg cu capra sau cu viflaimu. Pe valea Cosaului inca se mai mai poarta acele obiceiuri de de mult si in ziua de Craciun oamenii merg inbracati cu portul din Maramures.
     Acesta este Craciunul în comuna Budeşti din judeţul Maramureş!
(Andreiciuc Bogdan, clasa a X-a A)

Armonie

Cobor, din maşină
Şi intru în odor.
Zăpadă este în grădină.

Mă opresc, pe la intrare
Şi un pic eu poposesc
Bradul străluceşte tare.

Globuri, mult prea colorate,
Ma învăluie în aburi
Văd secvenţe animate.

Prăjituri miros ca-n vis
Şi de gust te bucuri,
Mi-a fost scris.

Colinde, răsună-n zare
Şi ceaţa se-ntinde,
Paşii se afundă-n mare.

Biserica de lemn,
Îmi alungă frica
Şi-mi aduce, un Crăciun solemn.

(Lazar Teodora)

                                                                 Crăciunul în Maramureş

     Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru maramureşeni deoarece ea reprezintă lumina ce ne călăuzeşte prin Naşterea Fiului lui Dumnezeu.
    Odată cu ziua de 15 noiembrie când începe postul Crăciunului, natura intră intr-o stare de hibernare, iar chiciura care s-a depus pana atunci dimineaţa si uneori în timpul zilei devine acum încet, încet un covor plin de fulgi mari si pufoşi. Perioada de post de dinaintea Crăciunului este foarte importanta pentru că ea îl pregăteşte pe om sufleteşte, îi întăreşte voinţa şi îl ajută să devină mai bun pentru Sfintele Sărbători ale Crăciunului.
    După Sfântul Nicolaie, care e în data de 6 decembrie, copiii şi oamenii mari îşi pregătesc repertoriul de colinde. Practic, abia după această dată avem voie să colindăm. Pentru a completa tradiţiile şi obiceiurile din Maramureş nu trebuie să uităm de porcul de Crăciun: el se taie de Ignat, adică în data de 20 decembrie. Se zice că la tăiatul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi pentru că atunci porcul moare greu, iar carnea lui nu mai este bună.
    În sfârşit vine si Ajunul Crăciunului: 24 decembrie. În ziua Ajunului toate pregătirile trebuie să fie gata pentru că acum este vremea de împodobit bradul. După-masă, bradul de Crăciun este adus în casă si împodobit cu felurite globuri colorate, beteală şi luminiţe multicolore. După terminarea bradului lumea se pregăteşte de biserică pentru Sfânta Slujbă a Vecerniei. Când Vecernia s-a încheiat începe colindatul: primii la acest obicei sunt copiii mici, după ce termină ei cu mersul prin case predau ştacheta celor mai mari, iar noaptea umblă la colindat oamenii mari până în zori de zi.
   În dimineaţa de 25 decembrie, oamenii merg din nou la biserică, la Sfânta Liturghie. După slujbă, fiecare se adună la casele rudelor şi iau prânzul în familie, iar copiii şi cei mari primesc cadouri de Crăciun. Apoi copiii umblă cu „Bună ziua lui Crăciun” pe la casele oamenilor, primind câte-un ban de la ei.

(Ştefan Teodora, clasa a X-a A)

                                           Obiceiuri de iarnă în satul meu

     E iarnă, aproape de Crăciun, când toată lumea își matură curțile si casele. Mamele și bunicile pregătesc prăjituri și cozonaci cu miros de vanilie și scorțisoară, nuci și portocale, iar bărbații se adună pentru a-l tăia pe vestitul “Ghiță”. Cine-i “Ghiță”? Ăl mai mare porc din coteț, căruia, toată văruca i-au dat să mănânce. Importantă este dimensiunea slăninii, “câte degete are ea”, tot așa să fie și la anul care vine!
    E iarnă, cerul este plumburiu, gata, gata să-și cearnă fulgii de nea. Copiii abia așteaptă. Ei sunt primii care se vor bucura de aceștia. Mezinii familiei împodobesc bradul, scriu scrisori pentru Moș Crăciun și se adună pentru a cânta colinzi.
    În seara de Crăciun, cu toții se strâng în jurul meselor pline cu bunătăți și așteaptă colindători.Aceștia, fiind de vârste mici, glasurile lor, clinchete de clopoței, sunt primele care vestesc Nașterea Domnului. Spre miezul nopții, pornesc și grupurile celor mai mari, care au scurte scenete unde prezintă momente de la nașterea lui Hristos, interpretându-i pe Irod, Iosif, Fecioara Maria, păstori, crai și magi. În satul Șurdesti, din judeţul Maramureş, aceste scenete în care joacă tinerii, pornesc din fața bisericii și se răspândesc pe toate ulițele satului, ducând vestea cea mare din casă in casă.
    Unii din flăcăii satului, la miezul nopții, îmbracă niste straie albe din costumul popular numite “cămeșe” și “cioareci”(adică iau și pantalonii), care sunt legate la brâu cu o curea groasă din piele de jur împrejur și pe diagonalele pieptului, fiind incărcate cu “tălăngi”, iar în cap au o mască din blană de oaie care le acoperă toată fața lăsând să se vadă numai ochii. Aceștia fug prin tot satul pentru a alunga spiritele rele cu zgomotul tălăngilor.”Brondoșii”, sunt deseori coșmarurile celor mici, deoarece acest sunet îți provoacă fiori.
   Obosiți, cei mici, după ce se întorc de la colindat, așteaptă sosirea lui Moș Crăciun, care, pentru ei, este un moment foarte important. Copacii goi de frunze si gerul năpraznic dau naturii un aspect straniu. Nelipsita din peisaj, nu poate fi nici zăpada. Dacă nu este zăpadă, parcă nu mai este la fel. Ea face să pară totul magic!!!

(Mihuț Alexandra, clasa a X-a A)


MESAJ PENTRU MOŞ CRĂCIUN

Dragă Moşule,
Sau bărbosule,
Aş vrea să îţi spun
Să fii un pic mai bun.

Să nu te zgârceşti,
Casa să o potriveşti
Şi să ajungi la mine
Dacă nu, nu-i bine.

Să-mi aduci ce ţi-am cerut
Şi să fii mai priceput
La cadourile mici,
Că alea-s pentru pitici.

Eu nu mai sunt mică,
Nicidecum pitică!
Să nu uiţi de mine
În anul care vine!

Stanciu Anamaria, clasa a VII-a C

DRAGĂ MOŞ CRĂCIUN,

Ştiu că te aştepţi să-ţi spun
Că vreau cadouri multe,
Lucruri mici, mărunte
Bomboane de ciocolată
Şi o păpuşă pieptănată.

Însă eu îţi cer atât:
Un Crăciun minunat
Şi-un oraş cu beculeţe,
Unde noaptea să îngheţe,
Să ningă neîncetat de sus,
Să privim uimiţi l-apus,
Să miroase-a mere coapte,
Să se-audă şoapte
Care spun prin noapte:

„A venit Ajunul,
Mâine e Crăciunul!”

Teodora

Lazar Teodora, clasa a VIII-a C

                                                            CĂRTICICĂ DE CRĂCIUN

     Ninge! Este un semn concret că a venit iarna. Mă uit pe geam şi văd cum deja au înflorit florile de gheaţă pe la ferestrele caselor. Răsfoiesc prin calendar şi mă întreb: oare ce zi o fi? Ajungând la data de 23 decembrie privesc şi chiar mă îngrijorez. Mi se pare că nu sunt pregătită de sărbătoarea ce va urma. Timpul a trecut prea repede şi testele şi tezele din ultima vreme mi-au captat întreaga atenţie. Nu mai sunt un copil mic ca să-i întreb pe părinţii mei câte zile mai sunt până vine Moş Crăciun.
     Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea mea preferată, deoarece familia devine mai unită, afară totul este imaculat, se împodobeşte bradul în vârful căruia străluceşte veşnica steluţă aurie, semn că cineva acolo sus are grijă de noi şi ne luminează sufletele, dându-ne înţelepciune.
     Cel mai important lucru este că vorbim despre sărbătoarea dărniciei, în care te bucuri să dai, nu să primeşti. În această perioadă, familia mea donează haine copiilor orfani, care nu ştiu ce înseamnă părinţi şi nici o casă primitoare şi călduroasă.
     Acum este momentul colindelor, care răsună în fiecare casă, cântările fiind nenumărate şi melodioase. Lumea este veselă şi plină de bucuria petrecerii împreună a momentelor acestea, care se fixează bine în sufletul nostru.
    Crăciunul este sărbătoarea preferată a copiilor, care an de an îi scriu câte o scrisoare lui Moş Crăciun. În seara de ajun, mult aşteptatul musafir lasă câte un cadou, mai mare sau mai mic, depinzând de cuminţenia de peste an a copilului.
    Naşterea Domnului este ţinută în fiecare an de familiile creştine, din casa cărora nu a lipsit niciodată bunăvoinţa, credinţa şi speranţa pentru o lume mai bună.

Topan Iulia, clasa a VIII-a C

                                                                A VENIT CRĂCIUNUL

         A sosit iarna cea geroasă. Soarele tot mai palid se vede printre norii cenuşii. Fluturii de cristal zboară prin cerul întunecat. Totul e amorţit sub oceanul de ninsoare. Vântul şuieră prin crengile copacilor cu senzaţia că într-adevăr a venit iarna cea bogată în sărbători.
Copiii bucuroşi se dau cu săniile printre troienele de omăt, sub picioarele lor scârţâind zăpada pufoasă. Câteva fete şi băieţi construiescun om de zăpadă, alergând şi jucându-se în jurul lui.
       Furnica, fiind harnică, şi-a cules din timp hrana pentru iarnă, iar acum poate gusta bunele roade ale toamnei. Greierii sunt trişti acum, căci vor rabda de foame din nou toată iarna.
      O dată cu acest anotimp rece, vin şi sărbătirile de iarnă, când este timpul pentru magie, bucurie, daruri şi colinde. Intrând în casele primitoare ale românilor, vei simţi un miros de cozonaci şi vei vedea brazi împodobiţi cu tot felul de globuleţe şi ghirlande, care mai de care mai colorate. Creştinii se pregătesc spiritual pentru a primi în casele lor pe Fiul lui Dumnezeu, care vine în fiecare an să ne salveze de la caderea în abisul necunoscutului. Toţi suntem mai buni, mai calzi şi ştim că este important să dăruim din suflet şi nu să primim. Aşa, ajutăm ca lumea să fie mai bună şi să nu urmeze un drum greşit, al egoismului. O inimă curată, un gând bun şi o faptă deosebită ne ajută să ne apropiem de Isus, care se naşte pentru noi oamenii, care suntem păcătoşi.
      Aşteptând cu nerăbdare bucuriile iernii, a sosit şi Crăciunul într-un peisaj de basm, aducând lumină şi speranţe în sufletele tremurânde ale credincioşilor.

Balogh-Obernauer Edvard, clasa a VII-a B

                                                                   BUCURIA CRĂCIUNULUI

      În fiecare an, Crăciunul vine pe la toate casele cu blânde mângâieri şi speranţe noi se nasc din adâncul inimilor noastre.
Sărbătoarea Crăciunului este o tradiţie păstrată din cele mai vechi timpuri, un obicei al creştinilor în care pregătirile fizice se împletesc cu cele spirituale, de suflet, fiecare persoană având ocazia să-L preamărească pe fiul Domnului, Isus, care s-a născut („şi nu făcut”) din Preamărita Fecioară Maria pentru a mântui lumea de păcate..
      Aproape în orice casă, oamenii, cu o vioiciune aproape ieşită din comun, pregătesc bucate alese, aburul cozonacilor şi al prăjiturilor, dar şi al gustărilor, ajung până în stradă, unde câinii salivează, dând târcoale. Luminiţele ţin companie gospodinelor până târziu în noapte, dar, din păcate, sunt şi case reci, întunecate, unde câte un copil plânge într-un colţ, după o căsuţă caldă, primitoare, cu o mică jucărie şi niscaiva plăcinte calde.
      Atât la sate cât şi la oraşe, parcă peste tot, domneşte un iz de sărbătoare şi brazii înalţi cad la pământ, spre a ajunge în case, a fi împodobiţi şi în jurul lor să se cânte „O, brad frumos!”.
     Parcă nici natura nu se lasă şi cu fulgi mari de zăpadă înveseleşte feţele copiilor aflaţi la săniuş. E sărbătoare lor şi moşul vine să le aducă multe cadouri, pentru că au fost credincoişi şi cuminţi.
      E iarnă! E Crăciun şi e frumos! Clopotele ce sună armonios împodobesc această sărbătoare ca pe o regină a belşugului, a credinţei şi a speranţei!

Bîrle Maria, clasa a VII-a C

                                                                         Crăciunul oamenilor egoişti

        Este începutul lunii decembrie, încerc să-mi fac lista de Crăciun. Cadou peste cadou, tot încerc să văd ce am nevoie pentru mine.
Crăciunul nu reprezintă doar cadouri, ci şi NAŞTEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS. Mai reprezintă dragoste, afecţiune faţă de cei dragi şi faţă de cei apropiaţi. Este cea mai importantă sărbătoare, nu cred ca există alte sărbători religioase, sărbătorite de toată lumea, care să aibă o asemenea conotaţie magică
       Revenind, eu nu m-am decis ce să primesc de Crăciun. Oare este bun un aspirator? O carte?
       -Am destule !!
      Eu nu vreau nimic, vreau să sărbătoresc acest Crăciun în familie, cu toţi membrii ei. Să merg la colindat cum e datina la noi, să fac ceva frumos pentru toţi cei care nu au ce pune pe masă în seara de Crăciun, şi nu au cu ce să se încălzească. Iarna ce vinei va fi una grea.
      -Oare Dumnezeu ne-a adus pe lume pentru a păcătui?
      -De ce noi în continuare facem ce nu trebuie?
      Lui îi este de ajuns că sunt puţini darnici pe lumea asta, care  ar dona puţin sânge ca cel de lângă tine să trăiască, de exemplu Sunt persoane cărora suferinţa altora, care nu au o situaţie bună, le provoacă bucurie, deoarece nimeni nu îl întrece în avuţie. Masa bogată îl face pe egoist să se simtă mai presus decât cel ce nu are nimic pentru ziua de mâine.

      Asta este lumea în care trăim. Groaznic, nu ?
      Crăciunul vine la toată casa, fie bogată, fie săracă, dar şi cel ce are puţin îl oferă şi celorlalţi. Să uităm de răutăţi şi de mândrie, căci nu bogăţia, ci căldura sufletească ne apropie de Dumnezeu!
      HAI SĂ FACEM LUMEA MAI BUNĂ ! MĂCAR DE CRĂCIUN !

Manoliu Giulia, clasa a VII-a B

Proiecte

         Proiectele, căci aşa au numit elevii mei lucrările pe care le realizau in grupe de 4-6 , sunt nişte creaţii minunate, realizate pe coli A2 sau de alte dimensiuni "uriaşe" reprezintă un moment mult aşteptat după studiul unui text literar. Prima clasa la care am încercat această metodă era formată din muzicieni foarte talentaţi chiar şi la desen. Iniţial am conceput o activitate unde să aplic metode activ-participative, precum metoda jurnalului cu dublă intare. Dar de la un proiect la altul, nu s-a mai respectat ordinea cerinţelor, astfel că aceste proiecte sunt rezultatul unei munci intense, care nu ţine cont de reguli stricte. Desenul ocupă toată pagina, iar cerinţele date sun combinate de către elevi aşa cum simt ei. Obligatoriu există şi un punct de creativitate, poezie sau text în proză.

     Vine primăvara! (Grete Tartler)

       Comentarea unui grupaj liric 

 Lacul (M. Eminescu), Izvorul Nopţii (L. Blaga), Emoţie de toamnă (N. Stănescu)

   La mijloc de codru des...(Mihai Eminescu)

Inapoi la Liceul de Arta Baia Mare